Beneficiarii ajutorului social vor trebui să semneze un acord privind utilizarea banilor oferiţi de stat

Persoanele care vor să beneficieze de ajutor social din partea statului vor trebui să semneze un acord prin care îşi asumă responsabilitatea utilizării ajutorului social în folosul familiei, potrivit unor modificări legislative care a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează MOLDPRES.

Banii vor fi destinați, în mod primordial, pentru satisfacerea necesităţilor privind alimentaţia, vestimentaţia, locuinţa, igiena, îngrijirea medicală, educaţia şi şcolarizarea obligatorie a copiilor.

Potrivit documentului, acordul de cooperare va fi semnat cu direcţia sau secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei, care va stabili ajutorul social sau cel pentru perioada rece a anului. Pentru familiile cu copii în situaţii de risc, managerul de caz este responsabil de monitorizarea utilizării ajutorului conform acordului. În cazul nerespectării prevederilor, beneficiarul poate fi lipsit de dreptul de ajutor social.

Ajutorul social şi/sau ajutorul pentru perioada rece a anului se stabilesc în baza cererii înregistrate, depusă de unul dintre membrii familiei cu capacitatea deplină de exerciţiu. Totodată, termenul de luare a deciziei privind acordarea sau neacordarea ajutorului nu va depăşi 15 zile lucrătoare.

Dreptul la ajutor social în baza unei cereri se stabileşte pentru o perioadă ce nu va depăşi doi ani şi va fi revizuit la intervenirea oricărei schimbări care ar putea influenţa cuantumul ajutorului social stabilit.

Sursa: moldpres.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.