Garanțiile financiare de stat sunt colac de salvare pentru IMM-urile din Moldova

Accesul la finanțare este unul dintre impedimentele principale pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) din Republica Moldova. Majoritatea antreprenorilor autohtoni, care au nevoie de bani pentru a-și susține activitatea curentă sau pentru investiții care să le ajute la dezvoltarea și creșterea afacerilor, se orientează spre creditul bancar ca sursă de finanțare. În teorie lucrurile stau bine. Însă în practică, IMM-urile întâlnesc multe impedimente în procesul de contractare a creditelor. Un colac de salvare pentru antreprenorii, care nu reuşesc să convingă instituţiile financiare privind capacitatea de asigurare cu gaj a creditelor este Fondul de Stat de Garantarea a Creditelor (FGC), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).



Pentru întreprinderile care nu dețin suficient gaj și pot rata șansa de a obține un credit bancar, FGC are posibilitatea de a garanta până la 70 la sută din valoarea creditului. Schema de acordare a garanțiilor financiare este următoarea: antreprenorul care dorește să beneficieze de garanții oferite de FGC va trebui să meargă la una din cele 8 bănci partenere pentru a negocia condițiile procedurii de creditare, după care ODIMM oferă o garanție financiară pentru diferența negociată de gaj. Garanția financiară este oferită pentru maxim 5 ani.

Atât în Republica Moldova, cât și în alte state, așa cum demonstrează practica internațională, garanțiile financiare presupun și anumite costuri. ODIMM a simplificat procedura de solicitare a garanţiei financiare, oferind IMM-urilor acces mai rapid la finanţare, reducând costurile de garantare de la 2% la 0,5% anual și majorând plafonul de garantare până la 5 milioane lei pentru unele produse. În acelaș timp, datorită garanțiilor financiare ODIMM, băncile pot să-și mențină la un nivel satisfăcător calitatea portofoliului de credit, nivelul de lichiditate și mărimea provizioanelor, în cazul apariției incapacității de plată a IMM-urilor.

Vlad Mantaluța, șeful FGC, susține, că pentru perfectarea unui contract de gaj/ipotecă agentul economic suportă cheltuieli de evaluare, notariale, de asigurare etc, care de multe ori sunt cu mult mai mari decât costul garanției financiare. Prin urmare, dacă substituim aceste cheltuieli, costul garanției oferite de ODIMM nu majorează finanțarea, iar acest lucru este un argument în plus ca reprezentanții IMM-urilor să opteze anume pentru această garanție oferită de stat.

Garanțiile financiare sunt predestinate IMM-urilor exportatoare, active (activitate > 1 an), gestionate de tineri, gestionate de femei și start-up-uri.

De la începutul anului curent, ODIMM prin intermediul FGC a acordat 42 de garanții financiare în valoare de 25 milioane lei, care au atras investiții în valoare de peste 106 milioane de lei în economia țării. Analiza impactului garanţiilor denotă faptul că fiecare leu acordat sub formă de garanţie permite efectuarea investiţiilor în valoare de 5 lei.




Astfel, până în prezent, creditele garantate de ODIMM au contribuit la îmbunătăţirea capacităţilor de producere în agricultură, industria alimentară, industria de prelucrare a lemnului, servicii, construcţii etc. Concomitent, trebuie precizat impactul benefic asupra creării locurilor de muncă, majorarea cifrei de afaceri, sporirea contribuţiilor la bugetul de stat.

Băncile partenere ale FGC sunt:

  1. Moldova-Agroindbank;
  2. Victoriabank;
  3. Moldindconbank;
  4. FinComBank;
  5. Comerțbank;
  6. ProCreditBank;
  7. BCR Chișinău;
  8. EuroCreditBank.

Produsele de garantare ale FGC sunt:

  1. Pentru întreprinderile gestionate de tineri – garanția financiară se emite pe un termen de 60 de luni pentru acoperirea creditului până la 500 mii lei, dar nu mai mult de 50 la sută;
  2. Pentru întreprinderile gestionate de femei – garanția financiară se emite pe un termen de 60 de luni pentru acoperirea creditului până la 700 mii lei, dar nu mai mult de 70 la sută;
  3. Pentru întreprinderile nou – înregistrate – garanția financiară se emite pe un termen de 36 de luni pentru acoperirea creditului până la 700 mii lei, dar nu mai mult de 70 la sută;
  4. Pentru întreprinderile active – garanția financiară se emite pe un termen de 60 de luni pentru acoperirea creditului până la 3 milioane lei, dar nu mai mult de 50 la sută;
  5. Pentru întreprinderi exportatoare – garanția financiară se emite pe un termen de 60 de luni pentru acoperirea creditului până la 5 milioane lei, dar nu mai mult de 50 la sută;

Notă: Comisionul pentru emiterea garanției financiare este de 0,5% anual din valoarea garanției.

ODIMM a deschis o linie verde +373 (22) 211 552 la care puteți apela pentru a beneficia de asistență necesară în procesul de obținere a garanției financiare.





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.