12 martie 2015 – o zi decisivă pentru activitatea Bursei de Valori a Moldovei

Acționarii Bursei de Valori a Moldovei sunt invitați la data de 12 martie 2015 la Adunarea generală extraordinară a acționarilor pentru a lua decizii importante privind activitatea bursei.

În ordinea de zi sunt introduse trei puncte legate de aprobarea în redacție nouă a Statului, Regulamentul consiliului şi Regulamentul comisiei de cenzori. Această adunare se convocă repetat după ce la 16 ianuarie 2015, acționarii au fost convocați cu aceeași ordine de zi dar după mai multe dezbateri, nu au ajuns la un consens şi documentele date nu au fost aprobate.

Pentru activitatea în continuare a Bursei de Valori a Moldovei este foarte important ca aceasta să deţină aceste documente aprobate în redacție nouă din motiv că până la data de 14 martie 2015 ea trebuie să reușească să le depună la Comisia Naţională a Pieţei Financiare pentru a obţine licenţă de operator de piaţă şi autorizaţie de piaţa reglementată, în caz contrar, există riscul că Republica Moldova să rămână fără bursă de valori.

Toate modificările din aceste documente au fost făcute conform cerințelor noii Legi privind piaţa de capital. Lege care are drept scop reformarea pieței de capital conform standardelor Uniunii Europene.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.