Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova) a adresat o scrisoare Guvernului, Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale a Moldovei şi Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, având drept scop atât elucidarea unor ambiguități din textul Acordului de cooperare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA privind facilitarea implementării prevederilor FATCA, cît și încurajarea promovării amendamentelor de racordare a cadrului legislativ național la dispozițiile Acordului.
AmCham Moldova atenționează că, conform prevederilor Acordului vizat, o serie de instituții financiare sunt constrânse să participe în mod individual la FATCA cu aplicarea obligațiilor (identificare, raportare, reținere / taxare) asumate prin înregistrarea și încheierea acordului individual de colaborare cu Autoritatea Fiscală Americană (IRS). Drept urmare, atât conform Acordului, cât și a contractului încheiat cu IRS, instituțiile financiare participante (IFP) urmează să prezinte Trezoreriei SUA, până pe data de 15 martie, 2015 o serie de rapoarte care vizează clienții proprii, inclusiv prin transmiterea transfrontalieră a datelor cu caracter personal.
Totodată AmCham Moldova în scopul încurajării racordării cadrului legal autohton la prevederile FATCA, solicită în această scrisoare intervenția instituțiilor din Republica Moldova sus menționate și clarificarea următoarelor aspecte:
- Deși Guvernul SUA recunoaște actul semnării acordului sus-menționat, considerăm că acesta nu produce efecte juridice în Republica Moldova atât timp cât nu au fost respectate o serie de prevederi din cadrul Legii nr. 595 din 24.09.1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova. Așa dar, venim cu rugămintea de a accelera procesul de promovare a actului prevăzut supra.
- Paralel, considerăm oportună menționarea necesității de urgentare a promovării proiectului de lege (elaborat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova) ce are drept scop asigurarea unui cadru legislativ adecvat şi corespunzător care să permită instituţiilor financiare din domeniul financiar bancar şi nebancar – participanţi FATCA, să-și onoreze obligațiunile asumate în cadrul contractelor individuale încheiate cu IRS. De o deosebită importanță este și actualizarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal, în vederea alinierii la prevederile FATCA.
- Instituțiile financiare participante, anticipând ratificarea Acordului, cât și în contextul onorării obligațiilor asumate în cadrul acordurilor individuale cu IRS, au inițiat procesele de conformare la prevederile acestuia. Acest fapt necesită expertiză atât a legislației fiscale americane, cât și cunoștințe aprofundate ale limbii engleze. Dat fiind faptul că Ministerul Finanțelor nu a făcut publică versiunea română a textului Acordului, instituțiile financiare participante, interpretează echivoc prevederile acestuia (redacția disponibilă în limba engleză), fapt ce creează confuzii în rândurile IFP-lor. Furnizarea versiunii în limba română a Acordului ar minimiza riscurile de generare a erorilor în rapoartele expediate către IRS, deci și aplicarea penalităților din partea autorităților SUA.
- În contextul argumentelor invocate la p. 3, solicităm respectuos autorităților publice relevante furnizarea listei companiilor de asigurare, definite conform lit. l, pct. 1, art. 1 din cadrul Acordului de cooperare între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul SUA privind facilitarea implementării prevederilor FATCA: „The term “Specified Insurance Company” means any Entity that is an insurance company (or the holding company of an insurance company) that issues, or is obligated to make payments with respect to, a Cash Value Insurance Contract or an Annuity Contract.”
FATCA sunt inițialele de la Foreign Account Tax Compliance Act, o lege americană aprobată în 2010 pentru a opri utilizarea băncilor offshore, în special din Zurich și Geneva, pentru ascunderea de active impozabile.
Instituțiile financiare sunt constrînse să participe în mod individual la FATCA, raportând către IRS informația relevantă despre conturile bancare deținute de contribuabili americani sau de entități străine cu acționariat substanțial al contribuabililor americani, ceea ce poate însemna că băncile sunt supuse unor riscuri financiare și legale.
Dispozițiile FATCA prevăd raportarea de către instituțiile financiare străine a informației relevante privind conturile bancare deținute de contribuabili americani sau entități străine cu acționariat format în mod substanțial din contribuabili americani către IRS. În caz contrar, instituția financiară străină va fi obligată să rețină la sursă un impozit în cuantum de 30%.
Sursa: amcham.md / wall-street.md