Cele mai profitabile depozite bancare în lei (iulie 2015)

Portalul informativ financiar-bancar BancaMea.md a prezentat cele mai atractive oferte ale băncilor comerciale din Republica Moldova pentru depozitele la termen în lei, în vigoare la 06 iulie 2015.  În acest clasament nu au fost luate în calcul depozitele bancare destinate copiilor sau pensionarilor.

Top depozite 3 luni

16% – rata dobânzii oferită de către Eximbank (depozitul Romantico). Acest depozit nu permite depuneri sau retrageri de bani din cont. Suma minimă de constituire: 5.000 MDL. Rata dobânzii – fixă.

15% – dobândă oferită de către depozitele Primăvara și Sigur(EuroCreditBank). Depozitul Sigur oferă rata fixă a dobânzii. Nu se permit retrageri sau depuneri. Depozitul Primăvara permite depuneri suplimentare (fără limite), rata dobânzii – flotantă. Oferta curentă este valabilă până la 31 august 2015 pentru depozitul Sigur, și până la 15 iulie 2015 pentru depozitul Primăvara.

14,5% – dobândă oferită de către Moldova Agroindbank (depozitul Clasic) și Comerțbank (depozitul Gotik). Nici una din oferte nu permite depuneri suplimentare sau retrageri parțiale din cont. Rata fixă a dobânzii – la ambele depozite.

Top depozite 6 luni

15,25% – dobândă oferită de către depozitul Sigur (EuroCreditBank). Se permit depuneri suplimentare – fără limite, cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri de mijloace bănești înainte de termen nu sunt posibile. Rata dobânzii – fixă. Ofertă valabilă până la 31 august 2015.

15% – dobândă oferită de următoarele bănci comerciale: Moldova Agroindbank (depozitul Clasic), Mobiasbanca GSG (depozitulGolden Etalon), Victoriabank (depozitul Estival 2015) și Eximbank GVB (depozitul Romantico). Depuneri de mijloace bănești permite doar depozitul oferit de Victoriabank – în primele 2 luni. Retrageri din cont nu permite nici un produs enumerat anterior. Rata dobânzii este fixă pentru depozitele oferite de MAIB și Victoriabank. Suma minimă de constituire – 1.000 MDL (MAIB și Victoriabank) și 5.000 MDL (Eximbank GVB și Mobiasbancă GSG).

14% – rata oferită de depozitul Allegro (Moldindconbank) și Profitabil (Energbank). Ambele depozite permit depuneri suplimentare: Moldindconbank doar în primele 2 luni, iar Energbank – cu excepția ultimelor 3 luni. Retrageri parțiale din cont nu sunt posibile. Rata dobânzii – fixă, la oferta Moldindconbank.

Top depozite 12 luni

15,75% – rata dobânzii oferită de multiple bănci: Eximbank GVB (depozitul Romantico), EuroCreditBank (depozitul Standard) și Mobiasbancă GSG (depozitul Golden Etalon). Depuneri la cont și retrageri parțiale permite doar produsul oferit de EuroCreditBank. Rata dobânzii – flotantă pentru toate produsele enumerate anterior. Suma minimă de constituire: 2.000 MDL la EuroCreditBank și 5.000 MDL la Mobiasbancă GSG și Eximbank GVB. Oferta EuroCreditBank este valabilă până la 31 august 2015.

15,5% – dobândă oferită de FinComBank (depozitul De Sărbători). Se permit depuneri suplimentare (în primele 3 luni). Retrageri nu sunt posibile.

15,25% – rata dobânzii oferită de depozitul Vara (Energbank). Nu se permit depuneri suplimentare sau retrageri parțiale de mijloace bănești din cont. Suma minimă de constituire – 5.000 MDL.

Top depozite 24 luni

15,6% – dobândă oferită de către FinComBank (depozitul De sărbători) și Moldindconbank (depozitul Allegro). Ambele depozite permit depuneri suplimentare de mijloace bănești. Retrageri – nu se permit. Oferta Moldindconbank include rata fixă a dobânzii pentru primele 6 luni.

14% – rata dobânzii oferită de către depozitul ProClasic (ProCredit Bank). Nu se permit depuneri sau retrageri de bani. Rata dobânzii – fixă. Suma minimă de constituire – 50.000 MDL.

12,7% – dobândă oferită de Energbank, depozitul La termen. Nu se permit depuneri sau retrageri de bani din cont. Aportul inițial – 3.000 MDL.

Sursa: BancaMea.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.