BNM majorează din nou rata de bază: de la 17.5% până la 19.5%

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei, în cadrul şedinţei din 26 august 2015, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărîre:

1. se majorează rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2.0 puncte procentuale, de la 17.5 pînă la 19.5 la sută anual;

2. se majorează ratele de dobîndă:

  • la creditele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 20.5 pînă la 22.5 la sută anual;
  • la depozitele overnight cu 2.0 puncte procentuale, de la 14.5 pînă la 16.5 la sută anual;

3. se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă cu 3.0 puncte procentuale şi se stabileşte în mărime de 35.0 la sută din baza de calcul începînd cu perioada de menținere a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 8 octombrie 2015 – 7 noiembrie 2015;

4. se menține norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă la nivel de 14.0 la sută din baza de calcul;

5. ratele nominalizate la punctele 1, 2 intră în vigoare la data de 2 septembrie 2015.

Ultima majorare a ratei de bază a avut loc în data de 30 iulie 2015, de la 15,5% până la 17,5% anual.

Următoarea şedinţă a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 24 septembrie 2015, conform calendarului anunţat.

sursa: bancamea.md


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.