A avut loc Conferința Internațională a IMM-urilor “Specializarea inteligentă, motorul creșterii economice al regiunilor din Republica Moldova”

Circa 350 de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și ai instituțiilor de suport în afaceri au participat astăzi, 6 octombrie 2017, la Conferința Internațională a IMM-urilor, cu genericul “Specializarea inteligentă, motorul creșterii economice al regiunilor din Republica Moldova”, desfășurată de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova. Evenimentul a încheiat activitățile de promovare a antreprenoriatului organizate la nivel național în cadrul “MOLDOVA BUSINESS WEEK 2017”.

Conferința a avut drept obiectiv prezentarea potențialulului socio-economic al regiunilor din Republica Moldova și identificarea instrumentelor de sprijin pentru reorientarea structurilor industriale către ramurile emergente și piețele internaționale. În cadrul manifestării au fost abordate noile oportunităţi şi provocări generate de progresele înregistrate de Republica Moldova în asumarea şi implementarea cu responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european.

În deschiderea conferinței, Iulia Iabanji, Director general ODIMM a declarat că evenimentul de astăzi constituie o platformă unică și excelentă pentru desfăşurarea unui dialog deschis şi constructiv, în cadrul căruia vor fi abordate noile oportunităţi şi provocări generate de progresele înregistrate de Republica Moldova în asumarea şi implementarea cu responsabilitate a angajamentelor ce rezultă din parcursul european.

“Astăzi este imperativ pentru Moldova să adopte o nouă metodă de dezvoltare a antreprenorialului, și anume Specializarea Inteligentă. În această inițiativă IMM-le ramân un obiectiv strategic al nostru datorită potenţialului acestora de a genera venituri şi locuri noi de muncă, de a promova simultan integrarea socială şi diversitatea culturală, dezvoltarea umană, menţinerea şi capitalizarea talentelor. Am încrederea că în viitorul apropiat mediul de afaceri autohton va putea oferi produse cu valoare adăugată ridicată pe pieţele externe la preţuri competitive şi de o calitate excelentă”, a reiterat Directorul general ODIMM.

Octavian Calmâc, vicepremier și ministru al Economiei și Infrastructurii a subliniat că Guvernul Republicii Moldova își propune să creeze un cadru de reglementare cât mai favorabil pentru antreprenori. Potrivit lui Calmâc, la ora actuală IMM-urile constituie 98% din numărul total de întreprinderi, 60% numărul total de forță de muncă, contribuind cu circa 30 la sută în PIB-ul anul al R.Moldova. În acest sens, un instrument important pentru politicile de reformă constituie Acordul de Asociere cu UE și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, semnat în iunie 2014.

“IMM-urile constituie motorul economiei și în acest sens, un instrument important pentru politicile, de reformă constituie Acordul de Asociere cu UE și Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, semnat în iunie 2014. Aducem mulțumiri partenerilor de dezvoltare. Cu sprijinul lor dezvoltăm programele de suport pentru mediul antreprenorial- PARE 1+1, PNAET, Femei în Afaceri”. Referindu-se la tematica pusă în discuție la conferință, Octavian Calmâc a reiterat faptul că dezvoltarea inteligentă a regiunilor începe de la tradițiile noastre naționale pe care trebuie să le punem în valoare.

Peter Michalko, șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova, a menționat că numărul antreprenorilor prezenți la eveniment este un indicator clar că țara nu doar are nevoie, dar are și un potențial foarte mare de a implementa reformele în economie, astfel încât nivelul de dezvoltare să crească. Potrivit diplomatului european, UE va continua sprijinul R.Moldova pentru implementarea Acordului DCFTA prin care mediul de afaceri poate avea acces la cea mai mare piață europeană.

“Din 2007 ODIMM a beneficiat de sprijinul UE pentru proiectele de suport destinate antreprenorilor: PARE 1+1, Incubatoarele de Afaceri. ODIMM a devenit un partener de încredere pentru UE promovând stimularea dezvoltării IMM-urilor și istoria de succes a colaborării cu UE nu se va opri aici. UE va finanța în continuare programele de suport antreprenorial “Business Academy for Women”, „Incubatoarele de Afaceri”. Pentru anul viitor ODIMM va primi circa 4 mil euro pentru continuitatea programelor și asistență tehnică de 2,6 milioane euro pentru programele gestionate”, a subliniat Peter Michalko.

Potrivit lui Vitalie Iurcu, viceministru al Economiei, dezvoltarea sectorului IMM-urilor este una din prioritățile de bază fixate în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018. În acest context, a fost elaborată și adoptată de către Parlament noua Lege cu privire la întreprinderile mici și mijlocii (Nr. 179 din 21.07.2016). Această lege prevede o serie de măsuri menite să simplifice procedurile de înregistrare și lichidare a afacerilor, să optimizeze cu 25 la sută procedura de obținere a actelor permisive, să faciliteze procesele de raportare, precum și să economisească resursele IMM-urilor prin introducerea ghișeului unic în format electronic. Totodată, Directorul general ODIMM, Iulia Iabanji a descris instrumentele de suport pentru IMM-uri la nivel regional și metode de promovare al potențialului și avantajului competitiv regional din Republica Moldova.

„Lichidarea barierelor birocratice, facilitarea instrumentelor de internaționalizare, precum și consolidarea organizațiilor de suport sunt principalele doleanțe pe care le auzim de la beneficiarii noștri”, a menționat Iulia Iabanji.

Potrivit directorului general ODIMM, internaționalizarea este un element cheie al economiei de piață, al libertății economice, atunci când întreprinzatorii depășesc granițele geografice în căutarea beneficiilor economice.

Pe parcursul zilei, raportorii au prezentat informații privind dezvoltarea economică și competitivă a Republicii Moldova, studii și cercetări ale experților străini privind cartografierea și identificarea potențialului regional, prezentarea experienței României și Italiei de divizare a regiunilor de dezvoltare.

În cadrul Panelului II al Conferinței, au participat Prim-ministru R.Moldova, Pavel Filip și Prim-ministru Ucrfainei, Volodimir Hroisman. Cei doi oficiali s-au referit în discursurile lor la evoluțiile și perspectivele cooperării dintre Republica Moldova și Ucraina. În context, au fost prezentate istorii de succes care nuanțează relațiile de afaceri moldo-ucrainene.

Invitații la conferintă, prin luarile lor de cuvânt au punctat posibilitățile de consolidare a dialogului dintre mediul de afaceri, autoritățile publice centrale și locale și partenerii de dezvoltare. Totodată, antreprenorii au avut posibilitatea să interacționeze, în format Open space, cu reprezentanții instituțilori de suport.DSC 0334 edited

Pe parcursul desfășurării manifestării a fost deschisă o expoziție cu produse tradiționale specifice celor 4 regiuni de dezvoltare din R.Moldova (Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia).

Conferința s-a încheiat cu ceremonia de premiere a câștigătorilor concursurilor naționale ”Cel mai bun antreprenor din sectorul IMM” și ”IMM – Model de Responsabilitate Socială”.

SPECIALIZAREA INTELIGENTĂ la nivel regional este un concept promovat de Comisia Europeană odată cu adoptarea Strategiei Europa 2020, pentru realizarea unor investiții eficiente (raport rezultate/cost) și eficace (raport impact/obiectiv) în materie de cercetare, dezvoltare și inovare. Specializarea inteligentă presupune identificarea atuurilor fiecărei regiuni, evidențierea avantajelor competitive, precum și implicarea actorilor cheie în jurul unei viziuni unice.

REPUBLICA MOLDOVA s-a angajat să adopte strategia inteligentă până în 2020 cu suportul tehnic din partea Comisiei Europene. În prezent, Platforma S3 – instrumentul dedicat Specializării Inteligente la nivel european, împreună cu o echipă de experți, Centrul Comun de Cercetare și partenerii cheie de la nivel local pregătesc o cartografiere a potențialului economic, științific și de inovare din Moldova. Rezultatele acestei analize vor servi drept punct de plecare pentru elaborarea strategiilor inteligente la nivel național.

Sursa: ODIMM



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.