Asociaţia obştească “Veteran Financiar” marchează 15 ani de la fondare

Astăzi, 20 iunie 2014, în cadrul Ministerului Finanţelor a avut loc un eveniment festiv, consacrat aniversării a 15 ani de la fondarea Asociaţiei obşteşti “Veteran Financiar”.

La eveniment au participat “veteranii sistemului financiar”, cei care au stat la baza constituirii sistemului financiar al Republicii Moldova – membri ai Asociaţiei, ministrul Finanţelor Anatol Arapu, viceministrul Finanţelor Maria Cărăuş, şeful Direcţiei generale Trezoreria de Stat, Nina Lupan şi dna. Ala Mironic, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Ceremonia solemnă a fost deschisă şi condusă de către Preşedintele Consiliului de Administrare al Asociaţiei obşteşti “Veteran Financiar”, Alexei Cemîrtan, care a prezentat principalele reuşite în activitatea Asociaţiei în cei 15 ani de la fondare şi a prezentat oaspeţii de onoare prezenţi la acest eveniment.

În numele Ministerului Finanţelor şi al său personal, ministrul Finanţelor Anatol Arapu a acordat diplome de onoare şi a adresat un mesaj de felicitare participanţilor la eveniment.

“Apreciez înalt aportul foştilor colaboratori ai sistemului financiar în activitatea desfăşurată pe parcursul mai multor ani, profesionalismul şi capacităţile organizatorice pe care le-au manifestat în activitatea de zi cu zi, străduinţele depuse întru gestionarea corectă şi eficientă a finanţelor publice ale ţării şi funcţionarea impecabilă a mecanismului financiar”, a spus Anatol Arapu.

Notă: Asociaţia obştească a veteranilor activităţii financiare din Republica Moldova a fost fondată în baza manifestării liberei voinţe a cetăţenilor Republicii Moldova veterani ai activităţii financiare, la 4 martie 1999 şi înregistrată la Ministerul Justiţiei la 21 iunie 1999.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.