Autoritățile vor să îmbunătățească imaginea grav șifonată a băncilor

Anul 2018 a început cu o veste bună pentru deponenți. Este vorba de amendamentul la legea privind garantarea depozitelor, care prevede majorarea plafonului de la 6 mii de lei la 20 mii de lei. Înainte de modificarea legii, fondul de garantare a depozitelor era de circa 339 milioane de lei echivalent la 12% din totalul depozitelor garantate persoanelor fizice. Însă volumul fondului raportat la soldul total al depozitelor din sistemul bancar este sub 1%. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Ion Tornea.

Vezi care depozite sunt garantate în Moldova

La nivelul actual, chiar și cu plafonul de 20 mii de lei de garantare a depozitelor, nu este suficient pentru a returna plasamentele persoanelor fizice din top trei cele mai mari bănci din Republica Moldova (Moldova-Agroindbank, Moldindconbank și Victoriabank), deoarece rata de concentrare a depozitelor este foarte mare. Peste 65% din totalul economiilor sunt în cele trei bănci. Avem exemplul falimentului din 2015 al celor trei bănci devalizate, când fondul nu a fost suficient și a fost nevoie de împrumuturi din partea statului.

Ion Tornea susține că majorarea plafonului de garantare a depozitelor nu contribuie la sporirea încrederii în sistemul bancar moldovenesc și la stimularea economiilor, în condițiile în care resursele pe termen lung sunt necesare economiei. Ba mai mult, fondul de garantare a depozitelor nu este pilonul care ar anihila criza de imagine în care s-au pomenit băncile după furtul miliardului. Dovada este că populația își plasează economiile pe termen scurt.

Vezi clasamentul performanței bancare din Moldova la sfârșitul anului 2017

Potrivit economistului, din cauza fricii de a plasa banii pe termen lung în bănci de foarte mulți ani, se ratează oportunitatea de a canaliza banii migranților în sectoarele productive ale economiei (înființarea de afaceri n.a). În lipsa alternativei, banii ajung în consum, imobil sau în alte sectoare neproductive.

O altă carență, care se întrevede în siguranța depozitelor este intenția autorităților de a crea un fond de rezoluție bancară care să fie la 3% din fondul de garantare a plasamentelor. ”Este insuficient și nu va putea acoperi economiile persoanelor fizice nici măcar din băncile de mărime medie. Fondul de rezoluție va lua bani din împrumuturi și iarăși cetățenii vor suporta consecințele falimentelor din sistemul bancar”.

Vezi situaţia financiară a sectorului bancar pentru anul 2017

În concluzie, Ion Tornea afirmă că după semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a-și armoniza legislația la achiul comunitar care vizează și garantarea depozitelor din sistemul bancar. Astfel, conform directivelor europene, Chișinăul ar trebui să majoreze fondul de garantare al depozitelor cu cel puțin 12 mii euro anual. Însă acest lucru nu se întâmplă, iar cu cât autoritățile vor trage de timp cu atât sumele alocate și presiunea pe sistemul bancar vor fi mai mari.

Emisiunea este realizată de către IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Radio Europa Liberă.



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.