BNM a semnat cu ASEM și UTM acorduri pentru pregătirea și perfecționarea specialiștilor în domeniul bancar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a semnat acorduri de parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) și cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM).

Părțile își propun să coopereze în vederea organizării studiilor şi schimbului reciproc de cunoștințe pentru a pregăti și perfecționa specialiști în domeniul bancar. Cooperarea bilaterală este prevăzută pentru trei ani, însă va putea fi prelungită pentru o perioadă similară cu acordul tacit al părților.

În cadrul acordului cu ASEM, BNM va organiza stagii de studiu pentru studenți și profesori în scopul familiarizării acestora cu aspectele practice ale activității bancare și a băncii centrale, precum implementarea reglementărilor Basel III, dezvoltarea noilor servicii și produse bancare, prognoza inflației etc. Totodată, experții băncii centrale vor organiza stagii de documentare pentru cadrele didactice și doctoranzii și vor participa la cercetările științifice și proiectele acestora.

În aria de colaborare cu UTM, Banca Națională va susține crearea unei baze de date despre banca centrală în scopul informării corpului profesoral şi a studenţilor despre activitatea BNM, inclusiv prin plasarea informației pe portalul: www.cariera.utm.md.

În același timp, Banca Națională va beneficia de suportul și consilierea UTM referitor la soluţionarea eventualelor probleme de ordin tehnologic şi economic. Această colaborare va include stagii de studiu și realizarea proiectelor de cercetare și proiectare cu implicarea studenților și corpului profesoral–didactic al UTM.

Reprezentanții ASEM și UTM vor fi invitați la conferințele și evenimente publice organizate de BNM, în cadrul cărora vor avea posibilitatea să participe la discuții și să prezinte rezultatele propriilor analize și cercetări.

Sursa: bnm.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.