Bursa de Valori Bucureşti lansează astăzi piața AeRO

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) lansează, astăzi, sistemul alternativ de tranzacționare AeRO, care este creată din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativă de finanțare pentru dezvoltare și este segmentul dedicat titlurilor de capital (acțiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de BVB.

Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, ca să îşi finanțeze proiectele, poveștile lor de creștere, să îşi sporească vizibilitatea şi să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.

Companiile Delivery Solutions și Carpathia Capital sunt primele care debutează pe piaţa AeRO.

Delivery Solutions operează brandul Sameday Courier și este prima și actualmente singura companie de nișă pe piața românească de curierat rapid, fiind axată pe livrarea la destinatar a expedierilor în ziua preluării acestora, indiferent că este vorba de transport la nivel local, național sau internațional. FSA Advisory este Consultantul Autorizat pentru Delivery Solutions. Compania poloneză Carpathia Capital vizează să activeze ca venture capital / private equity dedicat IMM-urilor din România. Consultantul Autorizat pentru această companie este INC.

Ludwik Sobolewski, directorul general al (BVB) a declarat pentru Economica.net: „Şi sectorul şi antreprenorii din domeniu au nevoie de un alt tip de vizibilitate şi de confirmare a valorii firmelor lor, pe care doar Bursa le poate oferi. Este un domeniu foarte inovativ şi foarte competitiv, care are nevoie de suportul utilizatorilor lor şi deci are nevoie de prestigiul conferit de bursă. Aşa vor putea atrage mai multi clienţi, dar şi mai mulţi specialişti care să lucreze pentru ele şi, foarte important, mai mulţi investitori, care să le finanţeze proiectele şi dezvoltarea„.

In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.