Ce facem la sfârșitul lunii martie? Investim în VMS sau economisim pe un depozit bancar?

Majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt, în ultimele 3 luni, de la 3,5% la 13,5%, a influențat direct majorarea ratelor dobânzii la depozitele bancare şi la valorile mobiliare de stat.

Dacă până în luna decembrie 2014 a fost  mai avantajos să economisim pe depozite bancare, atunci la moment, trendul s-a modificat, iar investițiile în valorile mobiliare de stat au ajuns să fie cu mult mai atractive.

Putem observa după mărimea ratelor dobânzilor existente atât pe piața bancară cât şi pe cea a valorilor mobiliare de stat.

După termenul de depunere, conform informației preluate de la bancamea.md, cele mai bune rate a dobânzii pe piaţă sunt:

  • 3 luni – BC „EuroCreditBank” S.A. – 15%;
  • 6 luni – BC „Mobiasbancă – Groupe Société Générale” S.A. – 15%;
  • 12 luni – BC „Moldova-Agroindbank” S.A. – 15,5%.

Iar, conform rezultatelor licitațiilor publicate pe site-ul Băncii Naţionale a Moldovei, la situaţia din 24 martie, ratele dobânzii la valori mobiliare de stat au înregistrat următoarele valori:

  • 3 luni – 18,33%;
  • 6 luni – 20,03%;
  • 12 luni – 20,70%.

Acum, după ce am văzut condițiile existente pe aceste pieţi, încercăm să facem un exercițiu.

Să presupunem că avem disponibilă suma de 100 000 lei pe care o vom depune ca economie sau o vom investi. Avem două instrumente: depozitul bancar şi valorile mobiliare de stat; pe lângă acestea, mai sunt 3 termeni de depuneri/investiții. Dorim cel mai bun profit după fiecare termen, calculăm.

Vezi ce a ieșit:

3 luni6 luni12 luni
Profit de la depozitul bancar – 3,750 lei

Profit de la valorile mobiliare de stat – 4.360 lei

Profit de la depozitul bancar – 7.500 lei

Profit de la valorile mobiliare de stat – 9.770 lei

Profit de la depozitul bancar – 15.500 lei

Profit de la valorile mobiliare de stat – 20.400 lei

Vă atrag atenția că aceste depozite bancare sunt fără capitalizare iar la valorile mobiliare de stat există un comision de cca 0,2%. În acest calcul s-a luat în considerare aceste momente.

După cum ați observat, valorile mobiliare de stat sunt mai avantajoase!

PS: Săptămânal, în ziua de marţi, Ministerul Finanţelor plasează valori mobiliare de stat.

Autor: Dionisie Comerzan

 



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.