Clasamentul portofoliilor de VMS deţinute de bănci (iunie 2015)

În luna iunie 2015, conform datelor publicate de Banca Naţională a Moldovei (BNM), valoare contabilă a portofoliilor de Valori Mobiliare de Stat (VMS) deţinute de bănci până la scădenţă, constituie 3,805.6 mil lei, cu 103.7 mil lei sau 2.8 la sută mai mare comparativ cu luna precedentă.

În clasament, comparativ cu luna mai, VictoriaBank a ceda prima poziţie. Ca urmare, în luna iunie, pe primul loc se poziționează Moldindconbank – 1,044.0 mil lei, urmată de VictoriaBank – 851.4 mil lei şi Moldova-Agroindbank – 643.2 mil lei. Aceste trei bănci deţin 66,71 la sută din totalul portofoliilor de VMS.

Din 14 bănci existente în Republica Moldova, 9 bănci deţin calitatea de dealer primar, 3 bănci (Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank) au pierdut calitatea de dealer primar odată cu instituirea administrării speciale şi în portofoliile lor se mai regăsesc VMS, iar 2 bănci nu sunt dealeri primari (ProCreditBank şi Comertbank).

„Dealerii primari sunt creatorii de piaţă, care sunt obligaţi trimestrial să cumpere pe piaţa primară VMS în proporţie de 2.0% din volumul mediu trimestrial oferit de Ministerul Finanţelor (MF) pe parcursul a patru trimestre precedente în cazul dealerilor primari al căror nivel al activelor este mai mare sau egal cu 1.0 mlrd lei şi 1.0% din volumul mediu trimestrial în cazul în care nivelul activelor este mai mic de 1.0 mlrd lei.

Totodată, contribuie la crearea lichidităţii pieţei secundare a VMS, efectuînd trimestrial tranzacţii în volum minim de 1.5% din volumul total al tranzacţiilor de vânzare / cumpărare efectuate cu VMS în trimestrul precedent de către toţi dealerii primari (cu excepţia operaţiunilor de piaţă deschisă ale BNM).”

Valoarea portofoliilor de VMS detinute de banci iun. 2015

În luna iunie, cea mai mare creștere a valorii portofoliului de VMS a înregistrat EuroCreditBank – 23,6 la sută, urmată de Energbank şi Moldinconbank cu aceaşi cotă procentuală de 14,8, iar la capitolul descreştere, respectiv, băncile aflate sub administrare specială – Banca de Economii – 30,2 la sută, Unibank – 4 la sută şi Banca Socială – 3,4 la sută. Victoriabank la fel a înregistrat o descreşte de 12,9 la sută a valorii portofoliului de VMS, din care cauză a cedat prima poziție în clasament.

Rata de crestere descrestere a valorii portofoliilor de VMS detinute de banci iun

Portofoliile de VMS influențează pozitiv la lichidate, nivelul de risc şi profitabilitatea băncilor.

Autor: Dionisie Comerzan


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.