Cristian Ghinea: Gata cu fineţurile – ultima soluţie pentru Moldova?

Moldova de după 2009 a trecut printr-o accelerată liberalizare politică, în timp ce liberalizarea economică a rămas mult în urmă. Cînd aud de „furtul miliardului“, cei mai mulţi oameni îşi imaginează un fel de jaf ca în filme, unde tipi mascaţi opresc maşini blindate ale băncilor.

În realitate, singura maşină blindată implicată este una care transporta documente şi care a fost deturnată chiar de firma de pază, după ce compania străină de detectivi particulari începuse să întrebe de documente. În mod misterios, maşina încărcată cu documente a luat foc într-o pădure. Bun, şi cum a dispărut miliardul? De fapt, corect e să spunem că acum s-a găsit o gaură de un miliard de euro. Cele trei bănci implicate (dar nu doar ele, la celelalte situaţia e doar mai puţin tragică) au fost mulse de ani buni prin credite date pe ochi frumoşi şi telefoane politice. Acum gaura nu a mai putut fi acoperită şi aşa a luat naştere metafora jafului. Noi, în România, ştim bine metoda, se numeşte „Bancorex“.

Nu a fost vorba de o acţiune pusă la cale de nişte bandiţi în miez de noapte, ci a fost un sistem întreg creat la lumina zilei, aşa încît să beneficieze elita politică şi de afaceri moldovenească (nu că ăştia nu ar fi bandiţi, dar vorbim de filme diferite). Acum trei ani, cînd lucram cu colegii de la CRPE la un raport despre investiţii româneşti în Republica Moldova, ne uitam şi la sectorul bancar. Două bănci din România erau cît de cît active în Moldova. Ambele erau gigantice pe piaţa românească – foste bănci de stat privatizate cu capital european. Dar erau şi sînt nişte pitici în Moldova, cota lor de piaţă acolo era undeva pe locurile 7-12. Menţineau operaţiuni minimale în Moldova în speranţa că sistemul se va liberaliza cîndva. Piaţa bancară din Moldova era dominată de bănci fie de stat, fie privatizate cu non-entităţi, persoane sau firme-paravan înregistrate în Cipru.

Vorbeam cu şeful de operaţiuni în Moldova al uneia dintre aceste bănci româno-europene şi îmi zice că procedurile lor de analiză şi control îi împiedicau să fie competitivi, adică să ia cotă de piaţă. Îl întreb, aşa, naiv: OK, dar nu există firme în Moldova care să ia credite curate, de la bănci multinaţionale pe care ştiu că se pot baza, pentru că nu depind de politicieni? Omul îmi răspunde cum e obiceiul în Moldova, cu prenumele legat la formula de politeţe: domnule Cristian, să ştiţi că problema e că nu sînt lăsaţi să se dezvolte, pe fiecare piaţă sînt unii care controlează şi care învîrt banii din băncile astea, noi cui să dăm credite?

Atenţie, asta se întîmpla la mai mult de doi ani de cînd aveam un guvern pro-european la Chişinău. Care era politica statului moldovenesc în domeniul bancar? Pur protecţionism economic: băncile trebuie să fie ale noastre, să fie capital moldovenesc. Care era urmarea practică a acestei politici? Jaful. Care e soluţia? Să nu facem pe deştepţii, noi, cei din România. Exact asta a fost politica Iliescu-Văcăroiu: nu am deschis piaţa bancară pentru investitorii occidentali în anii ’90 şi aşa am ajuns la jaful de la Bancorex, la falimentul Băncii Agricole şi la aproape falimentul Băncii Comerciale Române, care seamănă leit cu ceea ce moldovenii numesc acum „jaful miliardului“. Guvernul Ciorbea a trebuit să acopere acele găuri şi a primit împrumuturi condiţionate de deschiderea pieţei. Fosta Bancă Agricolă se numeşte acum Raiffeisen Bank, iar BCR are un Erste în coadă. Concluzia? Cînd ai un stat slab, corupt şi deturnat de elita politico-afaceristă, a ţine bănci de stat înseamnă faliment cert. Nici măcar privatizarea pur şi simplu nu e o soluţie, pentru că Moldova a privatizat o parte din bănci prin metode netransparente. Ilan Shor e un mare jucător pe piaţa bancară din Moldova – privat, nu-i aşa? Privatizarea către oameni-bidon ai politicienilor e chiar mai rea decît menţinerea băncilor la stat.

Deci care e soluţia? Soluţia e să lăsăm miştoul la o parte. Politicile bancare ale Moldovei au fost la mişto. Nici măcar protecţionism economic real nu este, de fapt: nu privatizăm cu mari bănci din Occident, dar le privatizăm dîndu-le unor off-shore-uri din Cipru. Ilan Shor nu e investitor privat, aşa cum capitalismul de cumetrie nu e capitalism.

Guvernul moldovean ar fi trebuit să urmărească agresiv, imediat după preluarea puterii în 2009-2010, privatizarea băncilor rămase de stat cu investitori puternici din Uniunea Europeană. În ce priveşte băncile deja privatizate cu alde Shor, Banca Naţională a Moldovei ar fi trebuit să fie agresivă în supravegherea lor, fixînd standarde înalte de capitalizare şi acoperire şi forţînd vinderea dacă nu erau îndeplinite. Interesul naţional al Moldovei şi interesul contribuabilului moldovean însemna curăţarea sistemului şi stabilizarea prin ancorarea în piaţa europeană, prin investitori europeni puternici. Acest interes naţional rămîne valabil şi în 2015.

Ce a făcut guvernarea de după 2009? A confiscat de facto participaţiile celor conectaţi politic la regimul Voronin (ori s-au mutat ei de bunăvoie). Au continuat sistemul în beneficiul lor. Uimitor e că nici măcar scandalul cu „jaful miliardului“ nu pare că schimbă asta. Fiţi atenţi la povestea următoare, că e cu învăţăminte: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) are la Victoria Bank 15% din acţiuni. Victoria e a doua sau, după alte topuri, a treia bancă din Moldova. Una care nu a fost implicată în scandalul miliardului. Pe lîngă BERD, alte 12% din acţiuni mai are Alpha Bank din România şi 10% un anume domn Victor Ţurcan, care era preşedintele Consiliului de Administraţie. Restul de acţiuni nu e clar cine le controla, presa dădea cifre de genul: 4,04% la cumătra domnului Ţurcan, 4,94% la fiica cumetrei, 4,91% – o firmă din Estonia, 4,75% – o firmă din Rusia şi la fel una din Belgia. Dacă vi se pare curios că atîta lume cumpără fix patru şi ceva la sută e pentru că sub 5% nu trebuie să declari ce şi cum. O anchetă de presă credibilă spune că, de fapt, în spatele multora dintre aceşti „patru şi ceva la sută“ şi chiar în spatele domnului Ţurcan stă… Ilan Shor. Să nu credeţi că am ceva cu Ilan Shor, el nu există, de fapt, ca entitate, Shor e o metaforă pentru „om-bidon-controlat-de-sus“.

Repet ce am scris mai înainte: Victoria Bank nu e una dintre cele trei bănci implicate în „jaful miliardului“. Aşa arată o bancă socotită una solidă în context moldovenesc. Anul trecut, BERD a reuşit să demită Consiliul de Administraţie. Apoi a încercat să îşi securizeze investiţia mărind capitalul, în încercarea de a prelua controlul majorităţii acţiunilor.

Atenţie, să nu vă scape amănuntul: această poveste se întîmplă după scandalul miliardului furat. Deci, lumea consternată, blocaj politic la Chişinău, guvern minoritar, oamenii în stradă, sistemul bancar e în comă. Ce ar trebui să facă Moldova? Care e interesul naţional? Îmi menţin opinia de mai sus: să salveze ce se mai poate salva, să închidă ce nu se mai poate salva şi să încerce disperat să atragă bănci mari din Occident care să stabilizeze sistemul pe termen lung. Adică o operaţiune de tip: Bancorex la gunoi, fiţi bineveniţi, Raiffeisen şi Erste, la Banca Agricolă şi BCR!

Şi dacă Moldova ar fi adoptat o asemenea decizie, tot nu ar fi fost uşor. Nici o bancă mare din Occident nu ar băga bani în sistemul bancar de acum, în care nu se ştie ce e solid şi ce e putred, dar există prezumţia că totul e mai degrabă putred. În aceste condiţii, investitori instituţionali ar fi o soluţie: ei pot rezista în condiţii vitrege, îşi pot asuma riscuri pe termen mediu, pot recapitaliza companii şi schimba managementul pentru eficientizare ca să le vîndă ulterior unor investitori comerciali. BERD este un investitor instituţional. Deci intervenţia BERD la Victoria Bank e exact ce ar fi trebuit să încerce să facă Guvernul moldovean: salvezi banca dînd-o pe mîna BERD în timpuri de criză.

Banca Naţională aprobă tranzacţia BERD – Victoria Bank, dar ce face guvernul moldovean? Blochează tranzacţia adoptînd o chichiţă printr-o hotărîre de guvern. Nu ajută deloc faptul că propunerea venea de la ministrul Economiei, un francez stabilit în Moldova, proprietar al companiei de audit care controlase băncile implicate în „jaful miliardului“ şi nu observase nimic suspect. BERD trimite scrisori furioase către guvern în care numeşte chestia asta o mişcare „cinică şi deliberată“. Ceea ce chiar pare a fi: în mod cinic şi deliberat, guvernul moldovean păzeşte Victoria Bank să nu cumva să fie preluată de BERD, să nu fie deranjaţi alde Ilan Shor.

Povestea asta se repetă într-o formă sau alta în toate sectoarele economiei din Moldova. Abia a reuşit Moldova să intre pe piaţa europeană de fructe că s-a şi făcut un cartel care să controleze exportul – nu primeşti certificate de origine decît dacă eşti firmă din cartel (a fost un scandal pe tema asta, plecat de la o anchetă jurnalistică).

Există soluţii? Da, liberalizarea pieţelor, dereglementarea, politici agresive antimonopol, privatizarea cu investitori strategici. Cum e clar că elita moldovenească nu vrea, trebuie forţată. Şi acum e un moment propice, pentru că au falimentat statul. Alternativa la ei e, din păcate, mai rea (Dodon, Usatîi). Pe termen mediu şi lung, soluţia e ridicarea unor forţe pro-europene alternative, dar pe termen scurt soluţia e să impui agenda reformistă actualilor ocupanţi de fotolii, că alţii nu sînt.

E un moment greu pentru Moldova. FMI a fost săptămîna trecută la Chişinău şi se discută de un împrumut de urgenţă. Acest împrumut trebuie condiţionat de privatizări, iar procesul de privatizare trebuie externalizat către companii internaţionale care să primească mandat să aducă investitori mari din Occident.

Trebuie să recunoaştem că UE şi România au fost prea drăguţe pînă acum. Cînd un oficial român mi-a spus, acum cîţiva ani, că facem o mare greşeală dînd bani pur şi simplu Moldovei, nu am fost de acord cu el. Omul îmi zicea: trebuie să fim realişti şi să zicem: uite, avem banii ăştia, vi-i dăm, dar vrem pachete de acţiuni la companiile X şi Y. Am crezut atunci că nu se face aşa ceva, că e prea brutal şi egoist. Am fost un prost – mă gîndesc acum. Cu toţii am fost prostiţi. Europenii nu au cerut nimic în schimbul asistenţei pentru Moldova, au mers pe ideea că e bine doar ca statul să se modernizeze, că va avea toată lumea de cîştigat. E şi un fel de fîstîceală faţă de ideea în sine de a oferi asistenţă contra unor pachete de acţiuni, nu e european să faci aşa ceva.

Dar dacă ar fi fost mai bine pentru Moldova însăşi? La asta nu ne-am gîndit atunci. Că e bine pentru Moldova să o protejăm de căpuşele sale. Politicienii moldoveni s-au priceput la a păpa banii europenilor şi în acelaşi timp la a bloca accesul europenilor la economie, ca să jefuiască după bunul plac. Acum doi ani, primul mare şoc a venit la privatizarea aeroportului din Chişinău. Vlad Filat se plimba prin Europa şi spunea că se pregăteşte o mare privatizare, se pregătea o listă de companii care vor fi privatizate. Celebra listă nu a mai venit. În schimb, au început să apară scandaluri cu chestii de pe listă. Aeroportul Chişinău concesionat unei firme din Rusia, deţinută de un off-shore din Cipru. Care, aflăm acum, este tot al lui… Ilan Shor. Atunci a fost un prim mare şoc pentru europeni. Adică noi vă dăm bani pentru reforma statului, practic Moldova e un stat care trăieşte din asistenţă, aţi adoptat legi privind achiziţiile publice şi concesiunile, şi voi faceţi asta? Prima mare concesiune o faceţi netransparent şi cu o companie din Rusia? Apoi aflăm că nici măcar nu era din Rusia, era Shor.

Cînd nu au fost privatizate în acest mod, companiile de stat sînt folosite pentru cash-flow-ul operaţional. Am auzit poveşti halucinante cu companii de stat ale cărora conturi şi plăţi sînt operate din exterior. Deci de ce să privatizezi o companie de stat care funcţionează pe post de cont personal?

De aceea nu cred că mai e timp de fineţuri. Am fost prostiţi, noi, europenii, noi, românii. Fiind cu spatele la zid, guvernul trebuie forţat să deschidă pieţele şi să vîndă cu investitori serioşi. Şedinţa comună a guvernelor român şi moldovean de săptămîna trecută a adus anunţul că România va acorda un împrumut de urgenţă de 150 de milioane de euro. E bine că se întîmplă asta. Dar trebuie puse condiţii de acest gen: bani contra acţiuni. Cel puţin pe piaţa de energie, de pildă, România este singura care poate ajuta Moldova, din motive geografice evidente. Deci trebuie negociate politic pachete de acţiuni pentru companiile din România. Poate că nu e drăguţ, dar e cel mai bine. Pentru contribuabilii moldoveni şi pentru interesul naţional al Republicii Moldova e cel mai bine aşa.

Autor: Cristian Ghinea
Sursa: dilemaveche.ro
In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.