Despre termenul de atac a hotărârilor și încheierilor instanțelor de insolvabilitate

Tot mai des mă întâlnesc cu problema termenului de atac a hotărârilor și încheierilor adoptate în cadrul proceselor de insolvabilitate. De fiecare dată sunt nevoit să explic despre ceea că, potrivit Legii insolvabilității, precum și Codului de procedură civilă, termenul de atac cu recurs a hotărârilor și încheierilor Curților de Apel, emise în cadrul proceselor de insolvabilitate, este de 15 zile de la pronunțarea încheierilor, respectiv de 2 luni în cazul hotărârilor.

Corneliu Gandrabur, foto: gandrabur.net
Corneliu Gandrabur,  foto: gandrabur.net

De obicei, instanța emite minim trei hotărâri pe întreaga perioadă de insolvabilitate. Prima hotărâre este despre intentarea procesului de insolvabilitate, a doua hotărâre esteTabelul de validare a creanțelor, iar hotărârea a treia este despre încetarea procesului.În primul rând, în cadrul proceselor de insolvabilitate, la fel ca în orice proces de judecată, trebuie de împărțit în două dispozițiile instanței. Respectiv, instanța de insolvabilitate emite hotărâri și încheieri.

În schimb, pe de altă parte, instanța poate emite în cadrul procesului de insolvabilitate zeci de încheieri. Fiecare cerere, înaintată de către creditori, debitor sau administrator, se examinează în ședință publică sau din oficiu, după caz, iar instanța se pronunță asupra acestora printr-o încheiere. În procesele de insolvabilitate se înaintează recurs numai în cazurile prevăzute expres de Legea insolvabilității. Respectiv, nu pot fi atacate cu recurs toate încheierile emise.

Examinând art.8 alin.(1) din Legea nr.149, constatăm că, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Prevederile acestui articol sunt în concordanță cu prevederile art.425 din Codul de procedură civilă, pe de o parte. Însă, pe de altă parte, în privința termenului de atac a hotărârilor constatăm o contradicție cu prevederile art.434 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Legea nr.149 și Codul de procedură civilă stipulează destul de clar că, termenul de atac cu recurs a încheierilor emise în cadrul proceselor de insolvabilitate este de 15 zile de la pronunțare. În schimb, în partea hotărârilor, menționate și mai sus, Legea nr.149 prevede 15 zile de la pronunțare, iar art.434 din Codul de procedură civilă prevede termenul de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale. În lanț, la art.434 se referă și conținutul art.429 CPC, referitor la actele de dispoziție care pot fi atacate cu rescurs. Respectiv, acest articol prevede la alin.(1) următoarele: „Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de curţile de apel în calitatea lor de instanţe de apel, cât şi hotărârile pronunţate de curţile de apel în procedura de insolvabilitate.”

Unii specialiști în domeniul insolvabilității, precum și unii judecători, interpretează eronat prevederile Legii insolvabilității și, în contradicție cu art.1 alin.(4) din Legea 149, pun în față prevederile respectivei legi, în loc să pună în primplan prevederile Codului de procedură civilă. Articolul în cauză prevede următoarele: „Procesul de insolvabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă şi cu cele ale prezentei legi.”

Astfel, în cazul dacă legea de procedură este în contradicție cu normele din Codul de procedură, se pun în aplicare prevederile din Cod, care sunt mai presus. Din acest considerent, partea din art.8 Legea nr.149 cu privire la termenul de atac a hotărârilor în 15 zile de la pronunțare nu este valabilă din punct de vedere juridic, motiv pentru care se cere o modificare a articolului în cauză, în vederea aducerii acestuia în concordanță cu prevederile CPC.

Acestea fiind expuse, să rețineți că, deși Codul de procedură civilă este de partea voastră, recomandarea mea este să depuneți recursurile în termen de 15 zile de la pronunțare. Depuneți în termen chiar și un recurs nemotivat, apoi solicitați de la instanță încheierea motivată sau hotărârea, după care depuneți și recursul motivat. În caz contrar, o să vă fie foarte greu să explicați judecătorilor că ați atacat hotărârea peste 30 de zile după ce ați făcut cunoștință cu aceasta, chiar dacă veți avea dreptate.

Nu uitați că, în cazul încheierilor recursul se depune la Curtea de Apel, iar în cazul hotărârilor recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție.

Autor: Corneliu Gandrabur / gandrabur.net



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.