Tranzacțiile la Bursa de Valori a Moldovei (BVM) pe parcursul ultimilor 5 ani au înregistrat un volum de 2,66 mlrd lei cu acțiunile societăților autohtone.
Cel mai bun an pentru piața bursieră a fost 2013, în care s-a înregistrat un volum record comparativ cu perioada analizată, Volumul tranzacțiilor a fost de 822 mln lei sau cu 306,8 la sută mai mult decât în anul 2010, când economia Republicii Moldova încă resimțea efectele crizei mondiale din 2008.
În anul 2014 a fost înregistrat un volum de 708,5 mln lei, în descreştere cu 13,7 la sută comparativ cu anul 2013 dar în creştere cu 264,5 la sută comparativ cu anul 2010.În această perioadă s-a observat modificări în structura tranzacțiilor bursiere. Dacă în anul 2010 la BVM predominau tranzacțiile prin intermediul pieței directe (88,67 la sută), atunci în 2013 şi 2014 pe primul loc sunt tranzacțiile prin intermediul pieţii interactive, 72,55 la sută şi respectiv 72,6 la sută.
Pe piaţa interactivă au loc două tipuri de tranzacții, prin ordin limită şi de piaţă. În mare partea acest segment creează spiritul speculativ pe piață.
Piaţa directă este mult mai diversificată după tipul de tranzacţii, pe care se înregistrează: tranzacțiile Agenţiei de Privatizare, licitaţiile speciale, negocierile directe, licitațiile cu strigare, tranzacțiile prin Hotărârile instanțelor de judecată, ofertele publice pe piaţa secundară, tranzacţiile unităţii administrativ-teritoriale şi tranzacţiile conform Regulilor BVM 43.4.h.
Pe întreaga perioadă analizată, pe piaţa directă se observă că cele mai multe tranzacții au avut loc prin intermediul tranzacțiilor Agenției de Privatizare, în volum de 345,3 mln lei sau 33 la sută, urmate de licitațiile cu strigare – 302,5 mln lei sau 28 la sută, negocierile directe – 195,8 mln lei sau 18 la sută şi ofertele publice pe piaţa secundară – 188,6 mln lei sau 18 la sută. Cele mai puține tranzacții au fost prin intermediul licitațiilor speciale – 196,5 mii lei şi tranzacțiilor conform Regulilor BVM – 54 mii lei.
Analizând structura pieței directe în anul 2014, putem observa, că 55 la sută din totalul tranzacțiilor pe acest segment au avut loc prin intermediul tranzacțiilor Agenţiei Privatizări în volum de 345,3 mln lei şi 44 la sută prin intermediu licitaţiilor cu strigare – 302,5 mln lei.
Putem observa că volumul tranzacțiilor BVM are unde creşte dacă facem o comparaţie cu volumul tranzacţiilor înregistrate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în anul 2014.
În acest an, la BVB au avut loc tranzacţii în volum de 12.990 mlrd lei românești, ce reprezintă la cursul valutar din 31.12.2014 – 2.898,3 mlrd euro, pe când la BVM – 37,3 mln euro, ce constituie doar 1,29 la sută din volumul total al tranzacțiilor înregistrate la BVB.
Autor: Dionisie Comerzan