Ținând cont de conjunctura politică și economică în care s-a pomenit țara noastră, precum și presiunea la care sunt supuse autoritățile în vederea deblocării sprijinului financiar internațional, în primăvara anului 2016 a fost demarat procesul de elaborare a Legii privind redresarea și rezoluția băncilor. Procesul a fost unul destul de scurt pentru o asemenea lege, autoritățile fiind ghidate de termenul impus în cadrul Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare și de nevoia stringentă a unui Acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, expune Centrul Analitic Independent “Expert-Grup”.
Rezoluția bancară prevăzută de Lege reprezintă o alternativă la procedurile obișnuite de insolvență ce permite să se trateze în mod eficient situația unei instituții aflate în dificultate cu luarea în considerare a interesului public general. Ținând cont că Legea privind redresarea și rezoluția băncilor prevede ca autoritatea de rezoluție trebuie să pregătească planuri de rezoluție pentru fiecare bancă (acțiunile pe care ar urma să le întreprindă în cazul în care rezoluția ar deveni necesară) BNM precum și alte instituții implicate nu ar trebui să se limiteze doar la adoptarea Legii date, dar să transpună în legislația secundară și standarde tehnice obligatorii cu privire la principalele aspecte ale redresării și rezoluției elaborate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE).
Desigur, este foarte puțin probabil ca întreg sistemul bancar să dea faliment în același timp, indiferent ce legi sunt adoptate de Parlament. Totuși în contextul transpunerii în legislația națională a Directivei Europene de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și stabilirea datei de 01.01.2018 ca termen de intrare în vigoare a instrumentului de recapitalizare internă (procedeul „bail-in”), se impune nemijlocit și modificarea cadrului legal aferent garantării depozitelor din sistemul bancar, care de altfel nu mai poate reprezenta o soluție în cadrul crizelor bancare.
Ținând cont de cele menționate, precum și în sensul asigurării unor reforme solide și logice în domeniul financiar-bancar, pentru perioada imediat următoare considerăm necesare implementarea următoarelor recomandări:
• Cadrul normativ european de soluționare a crizelor bancare nu se rezumă doar la Directiva 2014/59/UE, ci continuă sub forma unor standarde tehnice obligatorii cu privire la principalele aspecte ale redresării și rezoluției elaborate de ABE, care nemijlocit necesită a fi transpuse în actele normative ale BNM;
• Odată cu adoptarea acestei legi trebuie luate în calcul și implicațiile noilor prevederi și instrumente asupra altor elemente ale sectorului financiar, cum ar fi plafonul maxim de garantare a depozitelor, al cărui limită de 6 mii MDL nu mai corespunde realităților economice actuale;
• Criza bancară și nevoia de reformare urgentă a sectorului au dus la o oarecare neglijență în ceea ce privește respectarea angajamentelor asumate odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE. Astfel, este necesară elaborarea unui plan calendaristic clar de armonizare a legislației domeniului serviciilor financiare după modelul Georgiei și Ucrainei;
• Cu toate că Legea prevede și instituirea Autorității Naționale Macroprudențiale, acțiuni clare în acest sens nu au fost luate până în prezent. La sfârșitul lunii martie, Echipa Economică Germană în Moldova și Centrul Analitic Independent “Expert-Grup”, în baza celor mai bune practici internaționale au prezentat Guvernului cauzele și modul în care trebuie reformat forul respectiv . Astfel recomandăm accelerarea procesului de constituire a Autorității Naționale Macroprudențiale după modelul și principiile internaționale de bună guvernare în acest domeniu, și anume un număr mai mic de membri, cu o expunere politică scăzută și o relevanță strictă în vederea stabilității financiare;
• Legea privind redresarea și rezoluția băncilor este una din cele mai complexe acte legislative pe care le are la moment Republica Moldova. De asemenea, textul legii este unul destul de tehnic și nu pe înțelesul marii majorități a populației, care de fapt este vizată de prevederile legii prin prisma relațiilor pe care le au cu instituțiile bancare. În acest sens, încurajăm inițierea unor dezbateri/prezentări publice coordonate de BNM asupra Legii, ceea ce ar aduce un plus de claritate asupra prevederilor acesteia;
• În contextul mai multor contradicții la nivelul statelor europene asupra constituționalității prevederilor ce țin de limitarea dreptului de proprietate a unor creditori asupra creanțelor acestora, recomandăm Guvernului să solicite expunerea din timp a Curții Constituționale asupra posibilității încălcării Articolului 46 din Constituție “Dreptul la proprietate privată și protecția acesteia”. Nu o singură dată statul moldovenesc a fost atras în litigii costisitoare la curți de arbitraj internaționale pentru încălcarea dreptului de proprietate. Aici avem și un exemplu recent când mai mulți acționari din sectorul bancar au inițiat un litigiu contra Republicii Moldova privind decizia BNM de a vinde acțiunile deținute timp de trei luni;
• Odată cu introducerea procedeului de recapitalizare internă în legislația națională, informarea incorectă a populației corelată cu lipsa unui sistem adecvat de protecție a depozitelor bancare ar putea aduce deponenții în situația să-și mute banii din conturile băncilor autohtone în conturile băncilor din jurisdicțiile mult mai bine protejate. Respectiv, în contextul ultimilor evoluții ale sectorul bancar autohton, o migrare a capitalului ar putea agrava și mai mult stabilitatea și așa fragedă a sectorului. Considerăm esențială menținerea unei supravegheri adecvate din partea BNM de rând cu promovarea unor politici de menținere a unui nivel suficient de capital pe plan intern;
• Dacă pentru persoanele fizice relațiile cu băncile nu sunt obligatorii (constituirea de depozite bancare este o acțiune facultativă a fiecărei persoane, pe risc și cont propriu) atunci o bună parte din companii, prin specificul activității lor sunt obligate de lege să-și desfășoare activitatea rulându-și banii prin băncile comerciale. În aceste condiții, toate instituțiile implicate (în special BNM, CNPF, FGDSB, CNSF) trebuie să vină rapid cu soluții de protecție adecvate riscurilor existente sau cu concretizări dacă este cazul.
Citește în întregime publicația!
Sursa: expert-grup.org
