Grecia astăzi, America mâine

Fostul candidat la Preşedinţia SUA Ron Paul spune că SUA are aceleaşi probleme ca şi Grecia. Bugetele militare exorbitante şi cheltuielile sociale nesustenaile pot arunca America într-o catastrofă în stilul celei a Greciei.

Drama recentă legată de Grecia a avut un epilog într-un nou acord de rostogolire a datoriilor, însă acesta reprezintă mai degrabă un plasture decât o rezolvare a problemei, spune fost reprezentant în Congresul SUA timp de peste 23 de ani şi candidat în trei rânduri pentru fotoliul de la Casa Albă. „Altă criză este inevitabilă„, scrie acesta într-un articol publicat pe portalul organizaţiei sale neguvernamentale şi preluat de Zero Hedge. Ceea ce li se întâmplă grecilor este ceva care le aşteaptă pe toate ţările care ealizează cheltuieli supradimensionate pe înarmare şi bugetele de asigurări sociale.

Ron Paul
Ron Paul. foto: wikipedia.org

Grecia are unul dintre cele mai mari bugete militare din Uniunea Europeană, aminteşte Paul. America, cu cheltuieli combinate cât a următoarelor cincisprezece ţări luate la un loc, se înscrie pe acceaşi cale ca şi falitul stat elen, continuă el. Foarte puţini din banii risipiţi de SUA pe armată merg pentru apărarea americanilor de ameninţările externe sau chiar deloc. „Guvernul american risipeşte miliarde de dolari pe o politică externă imperială care îi face pe americani mai puţin siguri. America nu-şi va pune ordine în finanţe până nu ne schimbăm politica externă şi nu oprim aruncarea trilioanelor de dolari pe războaie nenecesare şi neconstituţionale„, spune Paul.

Cheltuielilor nesustenabile militare li se adaugă angajamentele sociale excesive, exact ca în cazul Greciei. Ţara europeană a fost forţată la aceste ajustări de faptul că şi-a cedat controlul monedei forurilor continentale. Prin contrast, cu dolarul ca monedă de rezervă, SUA şi-a permis să ruleze deficite uriaşe fără să sufere o criză economică majoră. Nevoia ca acum Rezerva Federală Americană să treacă la monetizarea datoriei din ce în ce mai mari eventual va crea hiperinflaţie, ceea ce va ameninţa statutul internaţional al dolarului. China şi Rusia deja renunţă la moneda americană pentru tranzacţiile internaţionale. „Este doar o chestiune de timp până când mai multe ţări vor confrunta statutul de monedă de rezervă al dolarului şi, când se va întâmpla, o catastrofă în stilul Greciei ar putea deveni inevitabilă„, mai spune fostul candidat la Preşedinţia SUA.

sursa: capital.ro

In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.