Noi centre de suport în afaceri au fost deschise în Moldova. Vezi unde!

În regiunea de Sud a Republicii Moldova vor activa opt Centre de Suport în Afaceri. În cadrul evenimentului oficial de lansare, care s-a desfășurat la Căușeni, au participat reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Secretariatului Inițiativei Primarii pentru Creștere Economică, autorităților publice centrale și locale din regiunea de Sud, organizațiilor de suport în afaceri precum și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Patru Centre de Suport în Afaceri, create în cadrul Proiectului european „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”, vor funcționa în cadrul consiliilor raionale din: Cantemir, Basarabeasca, Taraclia și Căușeni, iar alte patru spații de pre-incubare își vor desfășura activitatea în cadrul Incubatoarelor de Afaceri din: Cahul, Leova, Cimișlia și Ștefan Vodă.

Spațiile de suport antreprenorial au menirea de a oferi atât servicii de consultanță mediului de afaceri din raioanele enumerate cât și sprijinirea potențialilor antreprenori în vederea creării și dezvoltării unei afaceri pentru a contribui la dezvoltarea echilibrată și durabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud.

Marco Gemmer, Șeful Secției Proiecte, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova a subliniat că evenimentul de astăzi este o confirmare a angajamentului pe care îl are Uniunea Europeană de a sprijini dezvoltarea sectorului privat și nemijlocit a cetățenilor, inclusiv în regiuni și în localitățile mici, pentru creșterea condițiilor de trai a cetățenilor din Republica Moldova.

“Angajamentul asumat în vederea dezvoltării economice și creării locurilor de muncă nu se referă doar la investiții în infrastructură, promovarea exporturilor și îmbunătățirea cadrului legislativ din Republica Moldova. Se referă, în special, la accesibilitatea informațiilor necesare, sprijinul profesional, schimbul de experiențe și instruiri ce vor fi oferite tinerilor, femeilor, bărbaților și celor care se întorc în țară și doresc să lanseze o afacere și să își ia viitorul în propriile mâini. Suportul oferit astăzi este nemijlocit cetățenilor din cele 8 localități. Mă bucur că aceste localități au dat curs invitației de a se alătura inițiativei Primarii pentru Creștere Economică”, a evidențiat oficialul european.

Sergiu Gogu, vicepreședintele Consiliului Raional Căușeni a mulțumit partenerilor de proiect și Delegației Uniunii Europene pentru realizarea Proiectului european „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor” ce contribuie nemijlocit la dezvoltarea economică a zonei.

“Deschiderea centrelor de consultanță este benefică, deoarece noi ne dorim să avem întreprinderi mici și mijlocii dezvoltate, să avem capacitatea de a dezvolta investițiile din această zonă și, în special, să prestăm servicii de calitate, care asigură venirea investitorilor în această regiune”, a menționat Sergiu Gogu.

Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM a reiterat sprijinul Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în dezvoltarea infrastructurii de suport în afaceri din Republica Moldova.

“Prin cele opt Centre de Suport în Afaceri, antreprenorii din regiunea de Sud vor beneficia de asistență consultativă la inițierea, dezvoltarea și administrarea afacerilor, astfel încât acestea să devină cât mai competitive și profitabile atât pe piața locală cât și pe cea externă. Acestea vor contribui nemijlocit la dezvoltarea economică a regiunii și atragerea investițiilor directe”, a afirmat Petru Gurgurov.

Obiectivul principal al Proiectului „Poarta de Sud a Moldovei deschisă pentru Promovarea Afacerilor și Investițiilor”, este axat pe dezvoltarea economică locală, îmbunătățirea competitivității IMM-urilor din regiunea de Sud și orientarea investițiilor străine în economia locală.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană în cadrul inițiativei ”Primarii pentru creșterea economică” și implementat de Consiliul Raional Cimișlia în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud).

Sursa: ODIMM



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.