O nouă piață administrată de Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va lansa la 25 februarie 2015 un sistem alternativ de tranzacționare numit AeRO, care este creată din nevoia de a furniza antreprenorilor o alternativă de finanțare pentru dezvoltare și este segmentul dedicat titlurilor de capital (acțiunilor) din cadrul sistemului alternativ de tranzacționare administrat de BVB.

Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, ca să îşi finanțeze proiectele, poveștile lor de creștere, să îşi sporească vizibilitatea şi să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri.

Sistemul alternativ de tranzacționare nu este o piaţă reglementată în sensul Directivelor Europene şi a legislației românești privind piața de capital, însa este reglementată prin regulile şi cerințele stabilite de BVB. Sistemul alternativ a fost înființat de BVB cu scopul de a oferi o piață cu mai puține cerințe de raportare din partea emitenților, dar în același timp cu un nivel suficient de transparenţă pentru investitori, pentru a-i motiva să tranzacționeze.

Piața AeRO este dedicata finanțării companiilor care nu îndeplinesc criteriile de mărime sau vechime pentru listarea pe Piața Reglementată.

AeRO este opțiunea potrivita pentru antreprenorii aflați în cel puțin una din următoarele situații:

  • au o idee excelentă care, pusă în practică, ar putea fi revoluționară;
  • lipsa capitalului este cel mai mare obstacol în calea creșterii companiei;
  • compania se dezvolta, dar vrea ca modelul lor de business să devină cunoscut (produsele şi serviciile oferite să beneficieze de o mai buna promovare);
  • doresc o evaluare la un preț obiectiv pentru companie, stabilit prin întâlnirea cererii şi a ofertei.

Principalele caracteristici

  • Este o noua soluție alternativă pentru finanțare, în principal a IMM-urilor, dar şi a start-up-urilor;
  • Oferă noi oportunităţi investitorilor de a descoperi companii cu potențial ridicat de creștere, cu proiecte promițătoare, încă din etapa de început a acestora;
  • Se distinge prin tarife competitive şi proceduri simple şi eficiente, armonizate cu principiile Uniunii Europene în domeniul piețelor financiare;
  • Oferă companiilor posibilitatea finanțării fie prin emisiune de acțiuni, fie de obligațiuni corporative (se alege cea mai potrivita strategie de finanțare);
  • Admiterea la tranzacționare se face pe baza unui document de prezentare al societăţii;
  • Este o piață administrată de BVB, care promovează principiul parteneriatului între BVB şi companiile listate;
  • Introduce conceptul de Consultant Autorizat, care oferă companiilor asistenta în vederea listării şi a respectării obligațiilor de raportare ulterioare. Consultantul Autorizat facilitează obținerea de finanțare prin oferte publice sau plasamente private. Acest concept este utilizat în piețele similare ale burselor dezvoltate şi contribuie la succesul companiilor din sfera pieței de capital.


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.