Astăzi, 5 decembrie, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Ministerul Economiei, cu susținerea Proiectului UE de Asistenţă Tehnică pentru Suportul Bugetar Sectorial „Stimularea Economică în Zonele Rurale”, au organizat o zi de informare dedicată Programului pentru Competitivitatea Întreprinderilor și pentru IMM (COSME).
La eveniment au participat dna Lilia PALII, Secretar de Stat al Ministerului Economiei; dna Speranța OLARU, Manager de Proiect, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova; dl Philip SANTENS, Team leader, Proiectul de Asistenţă Tehnică al UE pentru Suportul Bugetar Sectorial „Stimularea Economică în Zonele Rurale”; Stephen BATSTONE, Expert COSME Programme. De asemenea, au fost invitați reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, instituțiilor de suport a sectorului IMM, donatori, organizații internaționale și mass-media.
La 29 septembrie, curent, Uniunea Europeană şi Republica Moldova au semnat Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul pentru Competitivitatea Întreprinderilor şi a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii 2014 – 2020 (COSME). Astfel, Moldova este prima țară – membră a Parteneriatului Estic ce a aderat la COSME. „Evenimentul de astăzi are drept scop principal punerea în practică a programului COSME și instrumentelor financiare ale UE disponibile. Ne-am propus să lansăm o campanie de informare a tuturor potențialilor parteneri, pentru a valorifica aceste oportunități”, a menționat Dna Iulia IABANJI, director General ODIMM, în deschiderea evenimentului.
Dna Lilia PALII a menționat că „semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb RM- -UE este un adevărat eveniment al anului 2014, prin care Moldova a demonstrat că a ales un parcurs european. Programul Uniunii Europene – COSME oferă oportunități deosebite pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova.”
Dl Philip SANTENS, a menționat că deşi există foarte multe programe ale Uniunii Europene, programul COSME este unul din puținele programe care oferă o oportunitate unică pentru promovarea competitivității întreprinderilor oferind acces la finanțare, la instruire antreprenorială și alte facilități pentru lansarea și dezvoltarea afacerilor. „Acest program include și o schemă de finanțare ce va permite întreprinderilor să beneficieze de rate preferențiale la credite.”
În cadrul evenimentului, Stephen BATSTONE, Expert COSME a făcut o introducere a Planului Strategic 2020 și a Planului de Acţiuni 2015-2017 privind implementarea programului COSME în Republica Moldova și punerea în practică a Rețelei Întreprinderilor Europene (EEN eng.).
Pachetul financiar pentru punerea în aplicare a programului se ridică la 2,5 miliarde EUR, din care 1,4 miliarde EUR sunt alocate instrumentelor financiare. Restul va fi alocat pentru finanțarea Enterprise Europe Network, cooperării industriale internaționale și educării în vederea dezvoltării spiritului antreprenorial.
ODIMM și-a asumat rolul de promotor al Programului COSME în Republica Moldova, urmând să pună la dispoziţie publicului larg informaţii detaliate despre Program şi oportunităţile de participare la apelurile de proiecte anunţate.