ODIMM aniversează 10 ani de activitate

Rolul ODIMM-lui în dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova la cei 10 ani de activitate și implementarea politicilor Ministerului Economiei pentru dezvoltarea mediului de afaceri din țară și sporirea competitivității întreprinderilor autohtone.

La Conferința de presă, cât și la Conferința Naționale „ODIMM – pilon al ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova”, organizate de către Ministerul Economiei de comun cu ODIMM au participat viceministrul Economiei Vitalie Iurcu, Iulia Iabanji, director general ODIMM, Pirkka Tapiola, șef al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Alexander Kremer, manager de țară pentru Moldova, Banca Mondială, precum și reprezentanți ai mass media, și ai instituțiilor aferente sectorului dat și antreprenorilor regionali.



Viceministrul Economiei Vitalie Iurcu a felicitat și apreciat activitatea întregului colectiv ODIMM și doamnei director general pentru realizarea în practică a politicilor Ministerului Economiei de îmbunătățire a sectorului IMM-lor și a mulțumit partenerilor externi fideli, care au acordat asistență financiară întru elaborarea și implementarea politicilor statului pentru dezvoltarea mediului de afaceri din țară și sporirea competitivității întreprinderilor autohtone.

În cei 10 ani de activitate, Ministerul Economiei în parteneriat cu ODIMM a oferit suport IMM-urilor prin diversificarea instrumentelor de finanțare, prin crearea şi dezvoltarea unei infrastructuri eficiente de suport în afaceri, asigurând, astfel, un dialog productiv cu antreprenorii.

”Antreprenorii sunt baza reală de dezvoltare a oricărei economii naționale. Circa 97,2% din totalul întreprinderilor autohtone sunt întreprinderi mici și mijlocii, care generează mai mult de 55% din totalul locurilor de muncă din Republica, iar venitul din vânzări reprezintă 30,8% din venitul total al întreprinderilor, și contribuția IMM-lor în PIB este de peste 32%. Astfel, Ministerul Economiei și-a stabilit ca obiectiv crearea unui mediu de afaceri atractiv și favorabil pentru stabilizarea macroeconomică, care să corespundă așteptărilor antreprenorilor”, a menționat viceministrul Economiei.

În acest context, acțiunile întreprinse sunt pentru diminuarea poverii administrative, stimularea inițiativei, identificarea celor mai potrivite căi de acces la finanțare și cultivarea spiritului antreprenorial, care duc la crearea de noi locuri de muncă. Prioritar este a îmbunătăți permanent cadrul de reglementare a activității de întreprinzător. Astfel, au fost simplificate procedurile de lansare a unei activități comerciale prin simpla notificare la primărie, controalele de stat în primii trei ani de activitate a IMM-lor au un caracter consultativ, au fost diminuate actele permisive și optimizat în general cadrului instituțional privind controalele de stat, precum și alte reforme. La moment se promovează inițiative legislative, cum ar fi cadrul de reglementare pentru antreprenorialul social, prezentarea unui raport unic pe platforma Serviciului Fiscal de Stat, stabilirea procedurii de lichidare benevolă a afacerii, reglementarea activității întreprinderilor de familie și a transferului de întreprinderi, a mai spus Vitalie Iurcu.

Director general ODIMM Iulia Iabanji a prezentat rezultatele obținute de către ODIMM în cei 10 ani de activitate, relatând impactul celor mai de succes proiecte și programe naționale și internaționale asupra economiei naționale, precum și contribuția ODIMM la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova. Astfel, peste 100 mii de cetățeni ai Republicii Moldova, care locuiesc în țară sau muncesc peste hotare au beneficiat de programele şi proiectele implementate de ODIMM, iar peste 2500 de companii au primit finanțare în cadrul Programelor gestionate de organizație, în valoare de circa 235 milioane de lei.

Partenerii de dezvoltare, Pirkka Tapiola și Alexander Kremer au apreciat pozitiv activitatea ODIMM-lui și Ministerului Economiei, reiterând importanța conlucrării dintre instituțiile statului, instituțiile de suport în business şi cercetare cu mediul de afaceri și importanța dialogului dintre autoritățile publice centrale şi locale, agenți economici în identificarea noilor modele şi mecanisme de cooperare necesare pentru impulsionarea dezvoltării unui mediu de afaceri competitiv și a unui ecosistem antreprenorial durabil.



In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.