ODIMM: Ne propunem să încurajăm femeile să lanseze și să dezvolte cu succes propria afacere!

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a organizat, la 28 noiembrie 2018, primul eveniment de informare și promovare în cadrul Proiectului “Women in Business – Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerelor din regiunea Dunării”, la care au participat femei antreprenor, grupuri locale interesate, instituții academice și partenerii proiectului din opt țări.

“Astăzi prezentăm antreprenorilor din Republica Moldova un nou proiect gestionat de ODIMM: Women in Business, prin care ne propunem să încurajăm femeile tinere, cu idei inovatoare, să lanseze și să dezvolte cu succes propria afacere, prin instrumente ce vor contribui la formarea competențelor în domeniul inovării sociale și în afaceri, prin înființarea unor centre pentru Femeile Antreprenor și dezvoltarea unor programe de training inovatoare, alături de partenerii noștri din regiunea Dunării”, a menționat Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM.

Reprezentanta partenerului lider al proiectului, Ralitsa Zhekova, director executiv al Agenției Regionale pentru Antreprenoriat și Inovații din Varna, Bulgaria a menționat: “Înainte să lansăm acest proiect am constat că 52% din populația din zona Dunării este de sex feminin și doar 30% dintre acestea desfășoară activități antreprenoriale. Totodată doar 10% din femeile tinere, cu vârsta până la 34 de ani au curajul să lanseze o afacere și doar 2% dintre acestea supraviețuiesc unei perioade de activitate de 42 de luni. Astfel, ne-am propus să lansăm acest proiect și să facilităm accesul femeilor la activitatea de antreprenoriat.”

“Tinerele antreprenor din Republica Moldova sunt foarte creative și tind să vină cu o nouă abordare a problemelor cu care se confruntă, au o gândire originală și sunt capabile să surprindă oamenii cu noi idei. Această constatare a fost realizată în rezultatul unui studiu din cadrul proiectului Women in Business”, a menționat Silvia Cangea, manager de proiect, ODIMM.

În perioada septembrie – octombrie 2018, 202 tinere femei din Republica Moldova au participat la sondajul online, în cadrul proiectului. Concluziile acestui studiu sugerează că 35% din tinerele femei se gândesc să deschidă o afacere și doar 15% intenționează cu siguranță să inițieze o activitate antreprenorială. În același timp, majoritatea tinerelor femei care studiază sau lucrează nici nu se gândesc să lanseze o afacere până nu vor fi sigure că au suficiente resurse financiare. Lipsa resurselor financiare este una din principalele bariere cu care se confruntă femeile în activitatea antreprenorială, urmată de lipsa abilităților antreprenoriale.

Proiectul “Women in Business – Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerelor din regiunea Dunării” este cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (ERDF, IPA, ENI) în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014 -2020. Are o durată de implementare de 36 de luni și este implementat de un consorțiu format din 14 parteneri din 9 țări din regiunea Dunării: Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Slovenia, Ungaria, România, Bosnia și Herțegovina și Republica Moldova.

Sursa: ODIMM



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.