Opinie: Piața și societatea moldovenească

Am făcut 5 ani de facultate, tot cu masterat, că apoi să văd bursa. Când am văzut-o, “Mama mia!”, câteva zile am fost în stare de șoc. Atunci am înţeles că mai întâi bursa are nevoie de investiții, doar apoi ne mai putem gândi la atragerea investițiilor în Republica Moldova. E mare jale.

Populației ţării ii lipsește o educație financiara, și nu doar financiara. Primul meu blog, cu acest scop a și fost deschis, pentru a explica cu ce se mănâncă aceasta piață de capital. Pot sa zic ca a avut succes.

Transparentă ne lipsește, exista o lipsa acuta de informație. Ca sa afli vreo informație despre o societate pe acțiuni este ceva ireal. Pot sa laud doar băncile licențiate, care cu efortul Băncii Naționale a Moldovei, au ajuns destul de transparente și poți găsi orice informație financiară, în afara de lista reala a acționarilor. Banca Națională împreună cu Guvernul au început o campanie împotriva companiilor off-shore, din inițiativa proprie şi cu susținerea Fondului Monetar International.

Comisia Națională a Pieței Financiare se afla intr-un proces de reformare a pieței de capital prin noua Lege privind piata de capital şi a regulamentelor şi instrucțiunilor ce  derivă din aceasta lege.

Investitorii străini în continuare fug de Republica Moldova, și la urma urmei las’ sa fuga, mare brânză. Noi trebuie sa stimulăm investițiile cetățenilor noștri din țară și de peste hotare în economia tarii, dar nu în afacerile deputaților cu imobiliarele.

Statul trebuie să gândească un plan investițional pentru veniturile cetățenilor noștri de peste hotare. Eu vad un plan investițional în care statul sub garanția să deschidă uzine din fondurile colectate de la cetățenii noștri de peste hotare, de unde are de câștigat:

  • statul – va creste produsul intern brut, balanța de plăți va fi una cu tendințe pozitive, vor creste mijloacele bănești colectate la buget prin impozite și taxe;
  • cetățenii noștri de peste hotare – investiții sigure garantate de stat în țară, venituri stabile din cotele de participare;
  • cetățenii din țară – vor avea locuri de munca, venituri stabile.

Toți au de câștigat, printr-un instrument simplu, fără mari eforturi. Dar statul nostru nu dorește sa creeze aceste oportunități. Deviza statului este: cine a plecat să rămână acolo, cine încă nu – să plece!

Cetățenii noștri asta și fac, au pierdut încrederea în stat. Nu este nimeni să nu aibă o ruda sau un prieten plecat. Parca am fi după al Doilea Război Mondial, unde era aceeași tendință, fiecare familie avea o rudă căzută pe front. Dar cel mai păcat este că pleacă specialiști, băieți și fete tineri cu academii și universități finisate, cu o experiență în câmpul muncii, floarea societăţii. Exodul de minți este în toi.

Sper să trecem din starea de haos într-o stare de normalitate și prosperitate.



Autor: Dionisie Comerzan



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.