Oportunităţile investiţionale şi comerciale ale Republicii Moldova vor fi prezentate la “Doha Forum”

Viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministrul Economiei, însoţit de viceministrul Octavian Calmâc, se află, în perioada 10-13 mai, într-o vizită oficială în Statul Qatar, unde participă la cea de-a 15-a ediție a Conferinței internaționale “Doha Forum”.

În cadrul evenimentului, ministrul Economiei va avea un şir de întrevederi bilaterale în scopul stabilirii relațiilor de colaborare și identificare a oportunităților de dezvoltare investițională și economică. Agenda forumului vizează problemele economice şi energetice la nivel global, dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, drepturile omului, precum şi dezvoltarea comerţului liber.

Conferința internațională “Doha Forum” întrunește reprezentanți ai diferitor state ale lumii la nivel înalt în scopul stabilirii relațiilor de colaborare și identificarea unor oportunități de dezvoltare investițională și economică. Conferinţa va întruni circa 500 de participanți, din 80 de țări și organizații.

Forumul internaţional de la Doha este la cea de-a XV–a ediţie.

Sursa: Ministerul Economiei



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.