Potrivit legislației în vigoare, lunile martie și aprilie a fiecărui an sunt perioade în care atît persoanele juridice cît și cele fizice, au obligația de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru anul precedent.
Astfel, conform prevederilor Codului fiscal, contribuabilii persoanele juridice, persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, persoanele care practică activitate profesională și cele care practică activitate independentă au obligația de a depune declarația privind impozitul de venit până la data de 25 martie a anului curent pentru perioada fiscală 2017.
În condițiile în care ultima zi a termenului de prezentare a Declarației este o zi de odihnă, în conformitate cu art.129 p.8) din Codul fiscal, în anul 2018, Declarațiile privind impozitul pe venit pentru perioada fiscală 2017 vor putea fi prezentate până la data de 26 martie 2018, inclusiv.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează că pentru o categorie de contribuabili cum ar fi organizațiile necomerciale, persoanele fizice care desfășoară activitate profesională, persoanele care practică activitate independentă, Ministerul Finanțelor a aprobat dări de seamă separate prin care urmează să fie raportată obligația aferentă anului 2017.
Referindu-ne la categoria de contribuabili agenți economici care aplică regimul fiscal general – 12% din venitul impozabil, remarcăm că la data de 26 martie aceștia au obligația de a determina impozitul pe venit necesar spre a fi achitat în buget pentru anul precedent, ținînd cont de impozitul pe venit achitat în rate pe parcursul anului 2017 care se trece în cont.
Totodată, către data de 26 martie survine termenul de achitare a impozitului pe venit în rate aferent anului 2018 pentru primul trimestru pentru persoanele juridice, persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător, persoanele care practică activitate profesională și cele care practică activitate independentă.
Pentru persoanele fizice cetățeni și cetățeni străini sau apatrizi care au obținut statutul de rezident al Republicii Moldova (se află pe teritoriul Republicii Moldova mai mult de 183 de zile), termenul de depunere a declarației privind impozitul pe venit și de achitare a obligațiilor suplimentare aferente venitului obținut, din anul precedent, este 30 aprilie, dar în anul curent se extinde până la data de 2 mai, ținînd cont că data de 30 aprilie este zi de odihnă.
Legislația fiscală oferă dreptul de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru fiecare contribuabil. Totuși, obligația de prezentare a Declarației privind impozitul pe venit o au persoanele care nu desfășoară activitate de întreprinzător, în următoarele condiții:
- obţin venit impozabil din surse altele decît salariul, cu excepţia cazurilor în care obțin venituri impozabile doar din plăţile primite conform art.90, care depăşeşte suma scutirii personale de 10 620 lei pe an, acordate conform art.33 alin.(1);
- obţin venit impozabil sub formă de salariu, care depăşeşte suma de 31 140 lei pe an, cu excepţia persoanelor fizice care obţin venit sub formă de salariu la un singur loc de muncă;
- obţin venituri impozabile atît sub formă de salariu, cît şi din orice alte surse, a căror sumă totală depăşeşte 31 140 lei pe an;
- obţin venit impozabil care depăşeşte suma de 31 140 lei pe an doar din plăţile primite conform art.90;
- direcționează un cuantum procentual de 2% din impozitul pe venit calculat anual la buget.
Nu sunt supuse declarării veniturile obținute pe parcursul anului 2017 din care s-a efectuat reținerea finală (dividende, royalty, câștigurile de la jocurile de noroc etc.).
Pentru persoanele fizice, impozitul pe venit pentru anul fiscal 2017, se determină conform cotelor stabilite la art.15 lit. a) din Codul fiscal, în mărime de:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depășește suma de 31 140 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depășește suma de 31 140 lei.
La calcularea obligației fiscale pentru anul 2017, contribuabilii persoane fizice cetățeni beneficiază de scutirile prevăzute de Codul fiscal. Suma scutirii personale pentru anul 2017 constituie 10 620 lei. Este de menționat, că persoanele aflate în relații de căsătorie sunt în drept să beneficieze de scutirea pentru soție/soț în aceiași mărime.
Pe lângă aceasta, Codul fiscal stabilește un nivel majorat al scutirii personale, în sumă de 15 840 lei pe an, pentru anumite categorii de persoane, și anume:
- participanții la acțiunile de lichidare a consecințelor avariei de la C.A.E. Cernobîl;
- părinții și soțiile (soții) participanților căzuți sau dați dispăruți în acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, cât și în acțiunile din Republica Afganistan;
- invalizii ca urmare a participării la acțiunile de luptă menționate mai sus;
- invalizii de război, din copilărie și cei de dezabilitate severă și acută;
- pensionarii – victime ale represiunilor politice.
Totodată, mărimea scutirii pentru persoanele întreținute constituie 2 340 lei.
Desemnarea procentuală este mecanismul prin care contribuabilul persoană fizică care nu are datorii la bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare poate desemna un cuantum procentual de 2% din suma impozitului pe venit calculat anual la buget către beneficiarii desemnării procentuale.
În calitate de beneficiari ai desemnării procentuale pot fi asociațiile obștești, fundaţiile şi instituţiile private, cultele religioase şi părţile componente ale acestora care întrunesc condițiile stabilite de Hotărârea Guvernului nr.1286 din 30 noiembrie 2016 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la mecanismul desemnării procentuale. Lista beneficiarilor desemnării procentuale este publicată pe pagina web a Ministerului Justiției, informația poate fi accesată la următorul link.
Pentru anul curent sunt înregistrați 594 de subiecți.
Este de remarcat că Serviciul Fiscal de Stat validează desemnarea procentuală la respectarea de către contribuabili a următoarelor condiții:
- declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pe perioada fiscală a fost depusă în termenul stabilit de legislația fiscală;
- beneficiarul desemnării procentuale este inclus în Lista actualizată a beneficiarilor, publicată de către Ministerul Justiției;
- în perioada în care a fost efectuată desemnarea procentuală, nu are datorii la impozitul pe venit pentru perioadele anterioare perioadei fiscale;
- a achitat impozitul pe venitul declarat din care s-a efectuat desemnarea procentuală;
- a indicat un singur beneficiar în declaraţia persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit pentru perioada fiscală.
De menționat, că, în scopul facilitării depunerii declarației cu referire la impozitul pe venit pentru anul 2017, SFS își va extinde programul de muncă:
1. Pentru recepționarea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice:
- regimul de lucru pentru ziua de 23 martie 2018 se prelungește cu două ore;
- se stabilesc zile lucrătoare zilele de 24-25 martie 2018 – de la 8:00 până la 15:00;
- regimul de lucru pentru ziua de 26 martie 2018 se prelungește cu două ore.
2. Pentru recepționarea declarațiilor cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice:
- se stabilesc zile lucrătoare zilele de 24-25 martie 2018 – de la 8:00 până la 15:00;
- regimul de lucru pentru ziua de 27 aprilie 2018 se prelungește cu două ore;
- se stabilește zi lucrătoare ziua de 28 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00;
- se stabilește zi lucrătoare ziua de 30 aprilie 2018 – de la 8:00 până la 15:00;
- regimul de lucru pentru ziua de 2 mai 2018 se prelungește cu 2 ore.
SFS reamintește că oferă persoanelor fizice cetățeni posibilitatea depunerii declarației precompletate, care se bazează pe datele din sistemul informațional al Fiscului cu referire la veniturile obținute și impozitul pe venit reținut. Declarația precompletată poate fi obținută la orice subdiviziune a Serviciului fiscal, la prezentarea buletinului de identitate.
SFS anunță că atât persoanele fizice, cât și cele juridice pot prezenta declarațiile la direcțiile deservire fiscală atât pe suport de hârtie, cât și în formă electronică.
Obținerea accesului la serviciile fiscale electronice de către agenții economici se efectuează în urma prezentării pachetului necesar de documente conform Ordinului SFS nr. 232 din 17.07.2017 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice, și încheierea Acordului de conectare la serviciile fiscale electronice pentru persoanele juridice. Concomitent, agenții economici trebuie să dispună și de semnătura electronică eliberată de către unul dintre prestatorii de servicii de certificare, acreditați în domeniul semnăturii electronice calificate.
În cazul persoanelor fizice procesul este unul mai simplu. Prin urmare persoana fizică, care deține semnătură electronică avansat calificată, la autentificare prin intermediul serviciului guvernamental MPass, obține acces în mod automatizat la toate serviciile fiscale electronice, fără necesitatea încheierii unor acte suplimentare comparativ persoanelor juridice.
Mai nou, în anul curent persoanele fizice au posibilitatea de a completa și prezenta „Declarația electronică”, utilizând dispozitivele mobile (smartphone, tablete) prin aplicarea semnăturii mobile.
Procedura este foarte simplă, persoana fizică urmează să parcurgă doar câțiva pași:
- Autentificarea prin MPass pe portalul „Ghișeul unic de raportare electronică” – https://raportare.gov.md/;
- Accesarea serviciului ,,Declarație electronică”;
- Accesarea, validarea sau ajustarea Declarației cu privire la impozitul pe venit precompletate, inclusiv Desemnarea procentuală în valoare de 2% organizațiilor filantropice;
- Semnarea prin intermediul serviciului MSign;
- Transmiterea și ulterior, la necesitate, achitarea prin serviciul MPay a impozitului pe venit.
De asemenea, a fost îmbunătățit serviciul de achitare a impozitului pe venit prin intermediul serviciului MPay. Deja din anul curent, persoanele fizice care prezintă declarația cu privire la impozitul pe venit pe suport de hârtie pot achita prin intermediul serviciul guvernamental MPay în baza codului fiscal (IDNP). Menționăm că pentru a utiliza acest serviciu, contribuabilul nu are nevoie de semnătură electronică și nici să fie conectat la serviciile fiscale electronice.
În curând pe portalul www.sfs.md va fi publicat ghidul video aferent raportării prin intermediul serviciului ,,Declarație electronică” și achitării prin serviciul MPay a impozitului pe venit pentru persoanele fizice.