S&P retrogradează ratingul Uniunii Europene după Brexit

Agenția de notație Standard and Poor’s (S&P) a retrogradat joi cu o treaptă la AA ratingul aferent datoriei pe termen lung a Uniunii Europene, explicând decizia sa prin incertitudinile din jurul blocului după votul britanic în favoarea ieșirii din UE, informează Reuters și AFP.

După decizia alegătorilor britanici de a părăsi UE în urma referendumului din 23 iunie, ne-am reevaluat analiza asupra coeziunii în interiorul UE, pe care o considerăm acum mai degrabă ca un factor neutru decât pozitiv în notație„, a declarat agenția într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicat, S&P a scăzut nota UE de la AA+ la AA cu o perspectivă stabilă, ceea ce înseamnă că agenția estimează că o retrogradare suplimentară nu va fi necesară pe termen mediu.

Luni, S&P și Fitch au retrogradat ratingul Marii Britanii, menționând referendumul de săptămâna trecută, care a decis în favoarea ieșirii din UE. S&P a scăzut nota țării de la AAA, cea mai bună, la AA, în timp ce Fitch de la AA+ la AA.



Sursa: agerpres.ro

In this article


Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.