Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, l-a prezentat colectivului Societății pe Acțiuni ”Floare Carpet” pe noul director general Oleg Braga, selectat pentru această funcție în urma unui concurs.
Prezentând nou conducător al întreprinderii, ministrul Octavian Calmîc a menționat că ”Floare Carpet” este una din cele mai cunoscute companii autohtone pe piața internaţională, producția căreia este apreciată atât pe continentul european, cât și în SUA, Australia, Japonia și alte state. ”Dar evoluțiile atât pe piața internă, cât și pe cea internaţională demonstrează că pentru a te afla în top trebuie de făcut schimbări și aici mă refer, în primul rând, la modernizarea întreprinderii, prezența pe noi piețe de desfacere, elaborarea unor noi modele de producție, etc. Toate acestea în ansamblu vor permite nu doar menținerea întreprinderii în topul național și internațional, dar vor spori și cifra de afaceri, oferind noi posibilități pentru dezvoltare și modernizare”, a menționat viceprim-ministrul Calmîc.
Oleg Braga este absolvent al Academiei de Studii Economice din Moldova, magistru în economie, doctorant. A activat în diferite funcții atât la companii de stat, cât și în sectorul privat, inclusiv în calitate de vice-președinte al Consiliului de conducere ”Floare Carpet”.Pe parcursul activității profesionale a participat la cursuri de instruire profesională, organizate de Curtea de Conturi din Franța, Institutul Internațional de Administrație Publică din Paris;Institutul European de Studii Politice, Programul Internațional de Instruire „Investirea în perfecționarea abilităților manageriale” din cadrul Proiectului II de dezvoltare a sectorului privat, etc.
Pe parcursul ultimelor trei ani, ”Floare Carpet”, din sursele proprii a investit în dezvoltarea întreprinderii 24,3 milioane de lei, inclusiv a fost construită cazangeria proprie, pentru asigurarea procesului tehnologic cu agent termic pe tot parcursul anului, care semnificativ a optimizat cheltuielile de producere. A fost procurat războiul de țesut performant CRX, care după productivitate substituie cinci unități de model vechi şi asigură producția articolelor de covoare de calitate superioară.Datorită profesionalismului celor peste 380 de angajați ai întreprinderii, care asigură o calitate înaltă a articolelor de covoare din lână pură, Secretariatul Internațional a conferit SA ”Floare Carpet” dreptul de a utiliza simbolurile internaționale de calitate Woolmarc și Woolmarc Blend.
În anul 2016 SA ”Floare Carpet” a semnat contracte de livrare a producției în sumă de circa 42 milioane de lei, dintre care 37 de milioane pe piața externă.