Statele UE au ajuns la un compromis referitor la combaterea evaziunii fiscale a multinaționalelor

Uniunea Europeană a adoptat în noaptea de luni spre marți o serie de măsuri destinate combaterii evaziunii fiscale a companiilor multinaționale, a anunțat Comisia Europeană, informează Reuters și AFP.

Miniștrii europeni de finanțe au ajuns vineri la o soluție de compromis, însă au dat răgaz statelor membre până luni, la ora 11,00 GMT, să ridice eventuale obiecții, după ce Belgia și Cehia au spus că trebuie să se consulte pe plan intern înainte de a le valida.

Măsurile, propuse de Comisia Europeană în luna ianuarie și adoptate în noaptea de luni spre marți, fac parte dintr-o campanie împotriva multinaționalelor care utilizează diverse portițe legislative pentru a plăti taxe mai mici. Printre măsurile adoptate de statele UE se numără acordarea de puteri guvernelor pentru a taxa profiturile mutate de companiile cu sediul în UE în țările cu taxe reduse, unde nu au nicio activitate reală de afaceri, precum și de a taxa activele dezvoltate în UE și ulterior transferate în afara blocului comunitar, o soluție utilizată deseori de multinaționale pentru a evita plata taxelor pentru drepturile de proprietate intelectuală.

Acordul încheiat astăzi dă o lovitură serioasă celor implicați în evaziunea fiscală a companiilor. O perioadă îndelungată, unele companii au putut să profite de diferențele între sistemele fiscale ale diferitelor state membre pentru a evita plata unor taxe în valoare de miliarde de euro„, a declarat comisarul european pentru afaceri economice, taxe și vămi, Pierre Moscovici.

Însă, la această soluție de compromis, care a trebuit să fie acceptată în unanimitate de cele 28 de state membre, s-a ajuns după eliminarea sau amânarea unor prevederi, ceea ce ridică unele semne de întrebare cu privire la eficacitatea noilor măsuri.

Nu putem avansa o cifră precisă cu privire la taxele ce vor fi recuperate„, a declarat un oficial din Comisia Europeană, referindu-se la o estimare anterioară a Parlamentului European, care arată că practicile de optimizare fiscală ale multinaționalelor costă statele UE aproximativ 70 de miliarde de euro pe an.

În schimb, organizația non-guvernamentală Oxfam și-a exprimat regretul vizavi de faptul că prevederile au fost atenuate în cursul negocierilor, adăugând că UE a ratat șansa de adopta măsuri care să descurajeze companiile să-și transfere profiturile în diverse paradisuri fiscale.

Elaborarea de reguli în domeniul fiscalității la scara Uniunii Europene este foarte dificilă, deoarece este nevoie de unanimitate în rândul celor 28 de state membre UE, iar unele țări mai mici, care au politici fiscale destinate să atragă multinaționalele, se tem că aceste companii vor pleca în altă parte, dacă vor fi prea severe.

sursa: agerpres.ro


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.