Temerile legate de Brexit au determinat Fed să nu modifice rata dobânzii în SUA

Președintele Rezervei Federale a SUA, Janet Yellen, a anunțat miercuri menținerea ratei dobânzii în intervalul actual cuprins între 0,25 și 0,50%, citând amenințarea Brexitului (ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană), ritmul lent de creare de noi locuri de muncă și creșterea economică modestă, transmit BBC și Reuters.

Cred că este corect să spun că unul din factorii care au determinat decizia de astăzi este votul privind „Brexit” de săptămâna viitoare. Evident, în funcție de rezultatul votului, vom anunța viitoarele noastre decizii„, a afirmat Janet Yellen.

Britanicii se vor pronunța pe 23 iunie, într-un referendum, cu privire la oportunitatea părăsirii Uniunii Europene de către Marea Britanie, una dintre cele mai importante decizii ale țării în ultimele decenii. Potrivit celor mai recente sondaje de opinie, tabăra care susține votul pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană are un avans de șase puncte procentuale în fața celor care sprijină rămânerea în blocul comunitar.

Nu este prima dată când Fed ia decizii de politică monetară ținând cont de evoluțiile globale. Anul trecut, instituția a amânat așteptata majorare a dobânzii de bază din cauza turbulențelor de pe piețele financiare, provocate de încetinirea economiei chineze.

Economiștii sunt îngrijorați că ieșirea Marii Britanii din UE ar putea provoca noi turbulențe de pe piețele financiare iar ministrul britanic de Finanțe, George Osborne, a avertizat că ar putea fi adoptate noi măsuri de austeritate în cazul unui Brexit.

Referendumul reprezintă cu siguranță o decizie extrem de importantă pentru Marea Britanie și pentru Europa. Este o decizie care ar putea avea afecta condițiile economice și financiare de pe piețele financiare globale. Dacă se va întâmpla asta, vor exista consecințe asupra perspectivei economiei SUA și vom ține cont de aceste evoluții când vom discuta politica monetară„, a afirmat președintele Rezervei Federale a SUA.

Oficialul a adăugat că ritmul îmbunătățirii pieței muncii a încetinit, „activitatea economică se extinde într-un ritm moderat iar indicatorii privind piața muncii se vor consolida chiar și în cazul unei majorări graduale a ratei dobânzii„.

Fed se așteaptă ca rata șomajului să ajungă la 4,7% până la sfârșitul acestui an, să scadă la 4,6% în 2017 și să rămână la acest nivel în 2018. Economia SUA ar urma să înregistreze o creștere de doar 2% pe an, în ușoară scădere față de prognoza anterioară. estimează Rezerva Federală.

Fed a majorat dobânda de bază în luna decembrie 2015, prima majorare a costului creditului din ultimul deceniu, iar pentru acest an preconiza să adopte alte două noi majorări de dobândă. Însă, aceste planuri au trebuit revizuite având în vedere încetinirea economiei mondiale și volatilitatea de pe piețele financiare.

sursa: agerpres.ro


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.