UE intenționează să finalizeze uniunea piețelor de capital până în 2019

Uniunea Europeană intenționează să finalizeze uniunea piețelor de capital până în anul 2019, începând prin încurajarea investițiilor directe în companii, potrivit unui document european consulat de Reuters.

Documentul, printre autorii căruia se numără și comisarul european pentru servicii financiare, Jonathan Hill, include pentru prima dată un calendar clar pentru una din politicile prin care Comisia Europeană vrea să relanseze economia blocului comunitar.

În prezent, aproximativ 80% din finanțarea pentru companiile din Europa vine de la bănci și restul de pe piețele financiare, o situație complet opusă față de cea din SUA unde finanțarea de pe piețele financiare a ajutat firmele să-și revină mai repede de pe urma crizei financiare.statele membre UE

Scepticii cred că este practic imposibil ca toate cele 28 de state membre UE să-și armonizeze regulile pentru piețele de capital în ideea de a crește tranzacțiile cu acțiuni, bonduri și alte obligațiuni. Cu toate acestea, oficialii de la Bruxelles cred că există o serie de pași importanți care pot fi făcuți pentru a stimula investițiile și a face continentul mai puțin dependent de șocurile din sectorul bancar.

Un prim document va include câteva inițiative pe termen scurt ce ar putea fi adoptate în lunile următoare, de exemplu o inițiativă prin care investitorii vor avea un acces mai ușor la informațiile referitoare la capacitatea micilor companii de a-și achita datoriile. Un al doilea document va include propuneri pentru încurajarea securitizării datoriilor, care ar facilita munca băncilor pentru curățarea bilanțurilor lor și astfel băncile ar putea crește creditarea. Un al treilea document va analiza modul în care normele UE referitoare la prospectele publicate de companii care solicită fonduri ar putea fi revizuite pentru a ajuta micile companii să strângă fonduri de pe piață.

Documentul prevede că un „plan de acțiune” va fi publicat în al doilea sau al treilea trimestru al acestui an.

Cu toate acestea, documentul nu face nicio referire la modificarea modului în care piețele financiare din UE sunt supravegheate, în condițiile în care Marea Britanie s-a opus oricăror încercări de a crea un nou organism pan-european.

În prezent, nivelul investițiilor în cele 28 de state membre UE este cu 230-370 de miliarde de euro sub nivelul istoric iar creșterea tranzacțiilor cu acțiuni și bonduri ar putea aduce beneficii importante în timp.

Sursa: AGERPRES



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.