Va avea loc cel de-al treilea Seed Forum Chișinău

Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) va organiza la data de 21 aprilie 2016 cel de-al treilea Seed Forum Chișinău.

În cadrul Forumului investitorii vor avea oportunitatea să întîlnească reprezentanții companiilor cu idei de afaceri inovatoare și potențial de creștere, care iși vor prezenta proiectele investiționale în 7 minute în modul ghidat de experții-formatori în cadrul Pitch Trainingului.

Prezența companiilor este un rezultat al unui proces de selecție de către Comitetul de selecție Seed Forum în urma sesiunii de Pitch Training din 31 martie 2016.

Seed Forum Chișinău oferă prin intermediul investitorilor, fondurilor de risc și a altor intermediari financiari cheie un prim ajutor unui grup selectat de companii inovatoare cu tendințe de extindere a afacerii.

Seed Forum este o rețea globală ce găzduiește conferințe ale investitorilor în mai mult de 40 țări. Misiunea Seed Forum Global este să prezinte investitorilor din întreaga lume companiile nou create cu potenţial de creştere şi idei inovative, precum şi să instruiască antreprenorii în domeniul de fundrising şi să reducă riscul investiţional pentru investitori. Informație detaliată poate fi gasită aici: www.seedforum.org.

ODIMM reprezintă partenerul Norvegiei în cadrul proiectului Access to Finance – ACCESS, ce presupune transferul de cunoştinţe din Norvegia către Moldova în ceea ce priveşte procesul de lucru al Seed Forum, precum și contribuirea la crearea companiilor cu potenţial de creştere la nivel global, precum şi ulterior facilitarea accesului la finanţe pentru acestea.

Pentru detalii referitor la eveniment puteţi apela la nr. de tel: 022224516, 069152616 sau expedia un mesaj la adresa de e-mail: [email protected]



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.