Blocarea cardului înseamnă restricționarea accesului la banii tăi prin intermediul cardului bancar. Odată ce cardul a fost blocat, este imposibilă achitarea cu acesta în restaurante, magazine, pe internet, la fel precum și extragerea numerarului din bancomate.
Blocarea cardului nu înseamnă că ai rămas fără bani!
Banii de pe contul tău de card sunt intacți. Dacă ai mai multe carduri atașate la același cont, le poți folosi în continuare, fără nici o problemă. De asemenea, cu ajutorul aplicației DA! Mobile Banking sau DA! Internet Banking, poți transfera sume de bani de pe un cont de card pe altul. Blocarea propriu-zisă a cardului nu influențează contul tău și banii de pe acest cont.
Care sunt principalele motive ale blocării cardului?
Există mai multe motive, dar și modalități prin care cardul tău poate fi blocat. Iată cele mai importante:
1. Blocarea cardului la inițiativa clientului.
În cazul pierderii, furtului sau aflării informațiilor despre card de către persoane terțe, sună la Serviciul Suport Clienți și solicită blocarea cardului (022-21-02-02 sau 022-21-03-03).
2. Blocarea cardului la inițiativa Băncii.
Exemplu: Să presupunem că achiți cu cardul într-un magazin din Moldova, iar peste două ore – în unul din Thailanda. Personalul Băncii te va contacta prin telefon sau e-mail, pentru a obține confirmarea sau infirmarea efectuării operațiunii în cauză. Se întâmplă ca acest gen de achitări să fie, de fapt, o încercare a infractorilor de a scoate bani de pe contul tău. În așa fel, cardul va fi blocat la timp.
3. La recomandarea din partea sistemelor de plăți internaționale.
Sistemele de plăți internaționale precum Visa și MasterCard depistează când are loc furtul de informații despre carduri. Din această cauză, Banca va bloca cardul supus riscului.
4. Achitarea pe site-uri cu un risc ridicat al fraudelor.
Orice tranzacție dubioasă poate provoca blocarea cardului, inclusiv achitările efectuate pe site-uri cu un risc ridicat al fraudelor cu cardurile bancare.
Poți bloca de sine stătător cardul?
Da! Cardul poate fi blocat rapid și foarte ușor, folosind aplicația DA! Mobile Banking sau apelând la Serviciul Suport Clienți și solicitând blocarea cardului. Inclusiv, dacă este necesar, ai posibilitatea de a aplica limite pentru diferite operațiuni.
Cum să deblochezi cardul?
Dacă ai blocat cardul prin DA! Internet Banking sau DA! Mobile Banking și ai tastat butonul “Altele” în rubrica „Cauza blocării cardului”, atunci deblocarea poate fi efectuată prin aceeași metodă, de sine stătător.
Dacă cardul a fost blocat ca urmare a depistării de operaţiuni suspecte, atunci e suficient să contactezi Serviciul Suport Clienți pentru a confirma sau infirma efectuarea operaţiunilor.
Dacă cardul a fost blocat din cauza pierderii, furtului sau a avut loc un furt de date, atunci cardul va rămâne blocat, iar în locul acestuia urmează să fie emis un card nou.
Cum să eviți, în măsura posibilităților, blocarea cardului?
Situațiile precum furtul cardului nu pot fi prevenite. Însă, anumite acțiuni te pot scuti de incomoditatea provocată de un card blocat.
Fii mereu conectat. Comunică băncii numărul de telefon actual, pentru a fi contactat rapid în situații urgente.
Anunță Banca despre modificările contactelor tale (nr. de telefon, e-mail). De asemenea, comunică Băncii, dacă este posibil, datele de contact în timpul aflării tale peste hotare.
Nu utiliza cardul bancar în puncte comerciale ce nu inspiră încredere. Asigură-te că magazinul în care intenționezi să efectuezi achitări are un sistem sigur de plăți bancare.
Instalează aplicația DA! Mobile Banking și abonează-te la DA! Internet Banking. Astfel, vei putea ușor să blochezi cardul în caz de necesitate. Mai mult, serviciul DA! SMS Banking te va ține mereu la curent cu operațiunile efectuate – vei primi SMS la fiecare tranzacție. În caz că nu tu ești cel care efectuează achitări, blochezi cardul prin aplicația mobilă și apelezi Serviciul Suport Clienți pentru a anunța Banca despre această situație.
Deschide un card adițional, atașat contului bancar. Astfel, vei avea oricând bani la îndemână, chiar dacă un card va fi blocat.
Sursa: victoriabank.md
Andrei
Poate sami blocheze cardul cu date numai cu numărul la card si numele la card e posibil sa mil fure?
Mihail
Cardul blocat de banca fără nici un motiv fără a anunța de cite ori sun nici un raspuns adecvat toate datele noi le-am trimis tot ce au cerut in schimb dezblocarea nu sa facut dar comisiea se scoate fără nici o problema desigur noi banii nu ni-i putem scoate însă banca cu folosul înspre ei