VTB cere ministrului finanţelor Chinei permisiunea creditării în Yuani

Banca rusească VTB (ВТБ) s-a adresat cu un apel către Ministerul de Finanţe a Republicii Populare Chineze (RPC) cu propunerea de a permite companiilor ruseşti să se împrumute în yuani, a declarat reporterilor şeful VTB Andrey Kostin.

În ceea ce priveşte împrumuturile în yuani, adică în monedă locală, pentru companii şi bănci din Rusia, această piaţă este închisă. Din acest motiv, în prezenţa ministrului de finanţe (China) am ridicat întrebarea admiterii companiilor ruseşti„, – a comunicat reporterilor Andrey Kostin.

Lou Jiwei / foto: smh.com.au

Sâmbătă, 28 martie, în cadrul forumului economic desfăşurat în Boao (oraş în China), a avut loc un dialog ruso-chinez închis cu participarea companiilor şi a agenţiilor din domeniu ale celor două ţări. Din partea rusă a participat Primul vice-prim-ministru, Igor Şuvalov, iar din partea chinei – Ministrul Finanţelor Lou Jiwei.

Ar fi o sursă foarte importantă de finanţare în prezent a companiilor și băncilor rusești, dacă noi am intra pe această piată„, – a declarat Kostin.

Răspunsul ministrului de finanţe a fost pozitiv pentru toate propunerile, dar este nevoie de un studiu şi implementare practică„, – a spus șeful VTB.

Pe 17 martie, în regim de urgenţă, Bursa din Moscova (MOEX) a început tranzaţionarea contractelor futures pe perechea Yuani / Rublă.

Cursul valutar pentru 30 martie: 1 USD = 6,21 Yuani



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.