Educația investitorilor la bursa este un element important în evoluția pieței de capital și în principiu este strâns legată de educaţia oamenilor de afaceri şi mai ales de latura educaţiei, ce dezvoltă iniţiativa oamenilor de afaceri.
Mă gândesc la această legătura prin prisma a doua aspecte.
În primul rand oamenii de afaceri sunt investitorii de prim rang, aflaţi în primul rând al economiei unei ţări.Comportamentul şi viziunea lor asupra aspectelor economice ale unei ţări sunt exemple şi direcţii care sunt urmate şi copiate de membrii societăţii şi deci, ei dau tonul şi modul în care se investeşte pe bursă.
Al doilea aspect este legat de faptul că sunt primii organizatori şi conducători ai sectorului privat al economiei. Modul în care se comporta ei şi reuşesc organizarea afacerilor, gestionând resursele angajate îşi pune amprenta asupra tuturor aspectelor privind viaţa unui popor. Depinde în primul rând de ei dezvoltarea pieţei de capital, ei propulsând pe bursă instrumentele financiare active la tranzacţionare, datorită nevoii lor de a-şi finanţa afacerile. Existenţa şi comportamentul lor depinde, însă în totalitate, de cadrul legislativ şi administrativ al ţării. Oamenii de afaceri, fără ajutorul instituţiilor statului nu pot face mare lucru în dezvoltarea pieţei de capital, ba chiar de fiecare dată, când există un grad de corupţie ridicat la nivelul instituţiilor statului, prin reacţia lor de supravieţuire şi adaptare la mediul economic ei pot slăbi piaţa de capital, prin dezvoltarea economiei negre.
Educația investitorilor, mai ales a celor de prim rang, cum i-am definit mai sus, nu se poate face şi nici nu se face în urma unor cursuri ale vreunei academii sau al vreunei instituţii. Desigur, ajută foarte mult un investitor aprofundarea unor studii economice şi cu cât sunt mai calificate cu atât sunt mai bune.
De asemenea cunoaşterea şi studierea analizelor unor societăţi de rating, ale unor analişti de marcă, ale unor participanţi importanţi în pieţe este indicată şi de mare folos oricărui investitor. Însă, în momentul în care investitorul se află în faţa unei decizii de investiţii, el nu poate măsura printr-o metoda exacta datele, astfel încât să obţină decizia corecta, el nu poate face decât o cântărire a importanţei datelor în vederea luării deciziei.
De cele mai multe ori, el trebuie să facă faţă unei evoluţii contrare aşteptărilor sale de la investiţia făcută, pe o anumita perioadă de timp. Sunt rare cazurile, în care investitorul obţine rezultate semnificativ de bune într-o perioadă scurtă de timp.
Investitorul poate învăţa zeci de metode de a investi, însă în aplicarea lor să dea greş şi să piardă sau să investească superficial şi totuşi să câştige, fiind ajutat de zeiţa Fortuna.
În principiu, la dispoziţia unui investitor stau nenumărate căi şi metode de investiţie, unele total opuse ca abordare şi mod de aplicare, el fiind cel care alege calea ce i se potriveşte conform cu caracterul său. Cu toate că s-au scris multe cărţi despre investiţii, exista numeroase metode de a obţine câştig şi din păcate nu exista nici o metodă sigură de a face profit.
Cu multa usurinţă se poate face profit pe piaţa de capital, de absolut oricare participant ca jucător la piaţa de capital, datorita şanselor foarte mari pe termen scurt. La urma urmei, nu exista decât 2 posibilităţi din momentul efectuării investiţiei şi anume că preţul să scadă sau să crească, deci 50% şanse de câştig din secunda imediat următoare efectuării investiţiei.
Aceasta posibilitate atrage foarte mulţi oameni, care ignoră riscurile pieţei şi care pot avea câştiguri perioade lungi de timp. Aceştia sunt la fel de buni investitori ca şi cei care fac studii temeinice de piaţă. În concluzie, nimeni nu poate face educaţia unui investitor, nu există şi nici nu pot fi făcute cursuri de investitor, nu se dau examene şi diplome de investitor şi nimeni nu este întrebat de cunoştinţele sale de investitor.
Educaţia şi nivelul cunoştinţelor sale ca investitor este apanajul fiecărui investitor în parte.
Pentru că un investitor să-şi poată face educaţia, că el sa poată participa la piaţă cât mai activ, instituţiile pieţei de capital îi pun la dispoziţie cât mai multe studii de piaţă şi metode de investiţie, în afara informaţiilor obligătorii necesare respectării informării şi transparenţei pe piaţă. Această sarcină, la un nivel calitativ superior, revine cu precădere intermediarilor şi nu ca o obligaţie, ci ca o ofertă din pachetul de servicii cu care atrage clienţii.
Asa cum am arătat mai sus, investitorii sunt la diferite nivele de cunoştinţe investiţionale, deci sunt la diferite nivele de percepere a riscului de piaţă şi sunt influenţabili în mod diferit de acelaşi serviciu. Eu, personal, (în limita cunoştinţelor mele) consider că în pachetele de servicii oferite, se accentuează foarte mult partea atractivă a potenţialelor câştiguri şi mai puţin partea legată de riscuri.
Ca exemplu, nu fac referire la nici un intermediar din ţară, fac referire la cazul Goldman Sachs, caz celebru şi recent, în care GS a fost acuzată de ascunderea riscurilor către investitori în produsele investiţionale cunoscute sub numele ABACUS.
Rolul intermediarului creşte în formarea investitorilor, dar numai dacă investitorii, care sunt clienţii săi, permit acest lucru. Pentru restul investitorilor, care nu sunt clienţii săi, intermediarul caută să-şi creeze o imagine atractiva, de siguranţă şi fermitate, care să inspire încredere, o imagine competitiva. Unii intermediari, practică chiar o politică agresivă, care la cel mai mic semn de acceptare al potenţialului client, trec cu rapiditate la acţiune, pentru a impresiona clientul, sărind peste etape necesare cunoaşterii minimale a clientului.
Aceştia, ar trebui ocoliţi, pentru că în cel mai bun caz, interesul lor e legat de comisionul clientului şi nu de o colaborare de lungă durată.
Mai trebuie observat, că în cadrul colaborării client-intermediar, de cele mai multe ori partea activa este intermediarul, prin intermediul unui agent al său, iar clientul ignoră, de cele mai multe ori din cauza timpului sau disponibil, să ceară informaţii, neglijându-şi astfel propria educaţie.
Un ultim aspect important al relaţiei client-intermediar şi implicit al educaţiei investitorului este legat de faptul că în marea masa a participanţilor la piaţă se strecoară şi nu de puţine ori, persoane ce vor să profite de credulitatea unor investitori, pe care vor să-i escrocheze.
De aceştia, investitorii trebuie să se ferească şi n-o pot face decât singuri, prin menţinerea unei poziţii active pe piaţă şi contacte permanente cu realităţile pieţei.
Dacă este un investitor cu resurse financiare consistente şi nu a găsit nici un intermediar, care să-i insufle o încredere deplină, poate folosi serviciile a doi intermediari.
Fără a avea pretenţia epuizării tematicii actualului articol, sper să fi demonstrat că relaţia privind latura educaţională dintre investitor şi intermediar este o relaţie oneroasă, comercială, bazata pe o cunoaştere temeinică, reciprocă, dintre cele două părţi, în care intermediarul caută să pună la dispoziţie investitorului o bază informaţională cât mai amplă, dar bine structurată şi uşor de utilizat în procesul investiţional, iar investitorul îşi asumă riscurile pieţei, prin alegerile pe care le face în procesul investiţional.
Autor: Radu Vasile Neacsu
Sursa: raduvasileneacsu.wordpress.com
