Peste 700 de persoane s-au înscris la a treia ediție a competiției educaționale de tranzacționare on-line BVB Invest Quest (BVB IQ). Concursul propriu-zis de tranzacționare a început pe 18 mai, iar după prima săptămână este o concurență strânsă, cu o diferență de doar aproape 1.400 de lei între participantul de pe primul loc (câștig de 2.509 lei) și participantul de pe locul 11 (câștig de 1.143 lei). Competiția se va încheia pe 12 iunie 2015.
Această ediție a BVB IQ include o serie de workshop-uri și webinarii organizate de Bursa de Valori București (BVB) și partenerii săi BT Securities, IFB Finwest, Intercapital Invest și Tradeville. Workshop-urile s-au derulat în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara, în perioada 11 – 25 mai, unde peste 250 persoane s-au întâlnit și au discutat cu reprezentanți ai pieței de capital. În prima săptămână din iunie vor fi organizate webinarii cu teme de discuție similare celor din workshop-uri, pentru persoanele interesate de piața de capital, dar care nu au putut fi prezente la întâlnirile de până acum.
Aceste seminarii oferă participanților oportunitatea de a dobândi sau a aprofunda cunoștintele necesare despre piețele de capital și investiția la bursă, precum și despre metodele prin care investitorii pot alege în mod informat activele în care să investească.
Participantii la concursul BVB IQ au la dispoziție o sumă virtuală de 50.000 lei pe care o pot investi în cele mai lichide 20 acțiuni listate la BVB și în unitățile de fond ale fondului deschis de investiții care urmărește evoluția indicelui BET.
Printre alte noutăți ale acestei ediții, participanții deja înregistrați în concurs și care au recomandat altor persoane participarea în BVB IQ vor obține bonus-uri virtuale în contul de tranzacționare. Astfel, pentru primii 10 prieteni pe care un concurent îi aduce în concurs, acesta primește 1.000 lei virtuali, iar pentru următorii 10 prieteni încă 500 lei virtuali.
Concurentii tranzactioneaza prin intermediul aplicatiei Arena-XT Web, cea mai ușor de utilizat si flexibilă platformă de tranzacționare dezvoltată de Bursa de Valori București. Platforma de tranzacționare funcționează pe majoritatea sistemelor de operare și a browserelor, de pe PC-uri, tabletă și smartphone. Participantul are posibilitatea să urmărească toate instrucțiunile executate sau în curs de executare, prin rapoarte detaliate de ordine, tranzacții și operațiuni de management la nivelul contului său.
Premii
Categoria Gold
pentru cel mai bun rezultat la nivelul portofoliului final |
Categoria Silver
pentru cel mai bun randament (profit) obținut la nivel de instrument (emisiune) |
Premiul I: 20.000 lei (premiu în bani) | Premiu special: Vacanță de 7 zile in KOS, Grecia, pentru două persoane și 2.500 lei, premiu în bani, pentru tranzacționare. |
Premiul II: Laptop Lenovo Yoga 3 | |
Premiul III: iPad |
BVB Invest Quest este o inițiativă educațională pe termen lung pentru creșterea vizibilității pieței de capital și a serviciilor oferite de BVB investitorilor locali. Competiția BVB IQ vizează, totodată, formarea unei comunități puternice de investitori individuali care să contribuie la dezvoltarea activității pe piața de capital din România.
Despre primele doua editii ale BVB Invest Quest
Prima ediție a BVB Invest Quest a avut loc în perioada aprilie –iunie 2014. Această ediție a fost câștigată de Laura Serghiescu, studentă atunci în anul III a Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, specializarea Finanțe Bănci, din cadrul Universității “Babes Bolyai” Cluj Napoca. Ea a obținut un randament al portofoliului de 25%, mizând pe companiile din sectorul energetic, dar și pe acțiunile Băncii Transilvania.
Cea de-a doua ediție a BVB Invest Quest a avut loc între noiembrie 2014 și ianuarie 2015. Cristian Bisog, inginer IT din Iași, a câștigat premiul cel mare, de 20.000 lei. El a investit cei 30.000 lei virtuali în patru companii disponibile în competiție și a obținut un profit de aproximativ 22%.
Sursa: Bursa de Valori București