Legea privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă” adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 21 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial la 19 ianuarie 2018.
Urmare aplicării prevederilor Legii menționate, Guvernul, în termen de 2 luni, va aduce actele sale normative în concordanță cu Lege, va elabora și va aproba regulamentele și alte acte normative necesare. După această perioadă va avea loc semnarea contractelor de colaborare între garant și băncile participante la Program și va fi publicat comunicatul de lansare a procesului de colectare a cererilor de participare din partea persoanelor fizice.
La Programul de stat „Prima casă” vor putea participa persoanele fizice care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și întrunesc următoarele criterii:
- să aibă vârsta de până la 45 de ani la momentul solicitării creditului ipotecar;
- să dispună de venituri pentru achitarea creditului ipotecar, a cărui rată lunară, plus dobânda și comisionul de garantare, să nu depășească 50% din veniturile nete cumulative ale beneficiarului și/sau ale familiei acestuia, precum și ale rudelor de gradul I;
- să nu dețină în proprietate exclusivă sau comună în devălmășie cu soţul/soţia nicio locuință în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării creditului ipotecar și să nu aibă în derulare un credit ipotecar pentru procurarea unei locuințe, în același timp, soțul/soția participantului la Program să nu dețină în proprietate exclusivă nicio locuință în decursul ultimelor 12 luni până la data solicitării creditului ipotecar și să nu aibă în derulare un credit ipotecar pentru procurarea unei locuințe.
Vezi spotul video al Programului
Scopul Programului constă în facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate parțial de stat, în special, pentru familii tinere. Programul este unul național, aplicabil pe întreg teritoriul Republicii Moldova și poartă un caracter social, reprezentat de intervenția statului în procesul de garantare a creditelor.