Ministerul Finanțelor a publicat spre consultare publică proiectul Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului de implementare a Programului de stat „Prima casă”. Acest proiect a fost elaborat în temeiul Legii nr.293 din 21 decembrie...
Ministerul Finanțelor anunță pe pagina oficială că finanțarea externă, oferită de Uniunea Europeană, sub formă de grant pentru suportul bugetar în sumă de 36,3 milioane euro a fost debursat pe conturile Ministerului. Obiectivele acestei asistențe...
Delegația Republicii Moldova, condusă de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a efectuat o vizită la Washington pentru a participa la Ședințele anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale,...
Moldova Agroindbank (MAIB) continuă participarea în cadrul Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) şi în anul 2017. Programului Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor (PNAET) a fost lansat din anul 2008, iar MAIB este...
Banca Națională a Moldovei (BNM) a publicat pe pagina oficială 11 răspunsuri pentru a explica trei situații convergente care au o rezonanță în spațiul public. Răspunsurile se referă la garanțiile acordate de Guvernul Republicii Moldova, creditele de urgență...
Această broşură este destinată celor care au un interes de a investi în valorile mobiliare de stat ale Republicii Moldova şi doresc să cunoască mai mult despre caracteristicile esenţiale ale acestor instrumente financiare.
Ministerul Finanţelor informează că a fost iniţiat procesul elaborării noului Cod fiscal, care are drept scop eficientizarea şi sistematizarea legislaţiei fiscale, prin prisma armonizării legislaţiei fiscale naţionale, în partea ce ţine de TVA şi accize...
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) vrea sa demareze in perioada urmatoare mai multe proiecte al caror scop final este atragerea si educarea micilor investitori, dar si a companiilor private. Printre acestea se numara si o...
În perioada 14-17 aprilie a.c., delegaţia Republicii Moldova reprezentată de ministrul Finanţelor al Republicii Moldova, Octavian Armaşu, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea şi consilierul guvernatorului, Marin Moloşag a participat la şedinţele de primăvară...