BCG: Africa, o piață de consum foarte promițătoare

Numărul consumatorilor africani ar urma să ajungă la 1,1 miliarde peste cinci ani, adică mai mult decât Europa și America de Nord reunite, potrivit unui raport publicat marți de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite AFP.

BCG a derulat un studiu în rândul a 11.127 de consumatori din 11 țări africane, în special în țările cele mai promițătoare pe termen scurt și mediu precum Nigeria, Coasta de Fildeș, Egiptul sau Etiopia, care a înregistrat o creștere record de 10,5% în 2015. Peste tot, BCG a întâlnit consumatori „optimiști sau care sunt dispuși să cheltuiască”.

Potrivit BCG, un consumator este o persoană cu o vârstă cuprinsă între 18 și 75 ani, cu un venit regulat cuprins între 50 și 7.000 de dolari pe lună.

În Africa, consumul este stimulat de stabilizarea veniturilor, de o ofertă mai variată și mai atractivă precum și de o încredere mare în viitor, pentru 88% din cei intervievați, adică un procent aproape dublu față de locuitorii economiilor mature (48%).

Rețelele de distribuție de bunuri și servicii se îmbunătățesc în special prin intermediul dezvoltării magazinelor moderne dar și prin accesul la telecomunicații și internet. Comerțul online și-a făcut apariția în ultimii ani și chiar dacă este deocamdată slab oferă numeroase oportunități de business, se arată în acest studiu intitulat African Consumer Sentiment 2016.

În consecință, BCG îi invită pe investitori să „regândească modalitatea în care își comercializează și distribuie produsele în Africa”. În acest sens, accesul la serviciile bancare prin telefonul mobil reprezintă o piață potențială puternică, pentru că BCG estimează că „până în 2019, 250 milioane de africani care nu sunt în prezent integrați în sistemul bancar vor deține un telefon mobil și un venit de cel puțin 500 de dolari pe lună”.

Chiar dacă studiul se concentrează în mod evident pe zonele urbane, BCG îi încurajează pe investitori să inoveze pentru a ajunge la o nouă puiață ignorată până acum de actorii economici: populația rurală africană.

sursa: agerpres.ro


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.