6 lucruri despre bani pe care nu ai avut cum să le înveți de la părinți

1430 0
tată și fiu

Cei mai mulți părinți încearcă să-și învețe copiii cât mai multe despre bani. De la cum se câștigă ei, până la cum să îi gestioneze. Chiar dacă au cele mai bune intenții în permanență, părinții nu reușesc să ne învețe despre bani șase lucruri esențiale.

1. Vin greu, pleacă ușor

Când ești copil ți se arată foarte puțin din cât de greu este să faci bani și mult mai mult din câte poți cumpăra cu ei. Chiar dacă mesajele părinților sunt ”Nu am bani” ”Nu ne putem permite” ”Muncește din greu sa faci bani” și multe altele asemenea , tu pari să nu înțelegi cum funcționează finanțele în familie. Însă realitatea lumii de adult este alta. Pentru majoritatea oamenilor câștigatul banilor înseamnă de fapt, o mare parte a timpului petrecut la muncă, iar cheltuielile sunt așa de numeroase, încât pare că ai găuri în buzunare. Apar în peisajul monetar chirii, credite, facturi, taxe, lucruri care își fac simțită prezența doar în vocabularul și buzunarul tău de adult.



2. Cel mai mare dușman financiar sunt impozitele și taxele

Pentru a putea învăța despre impozite și taxe există o singură lecție eficientă – plata lor. Ideea de taxe și impozite pare abstractă când ești mic, iar mai apoi prea plictisitoare pentru a-ți capta atenția. Dacă de fiecare data când primeai înghețată sau prăjitură părinții ți-ar fi dat să manânci doar 30% din ea, ai fi înțeles cum stă treaba cu impozitele. Desigur, dacă și românii ar fi obligați măcar anual să își calculeze și plătească singuri impozitele, ar afla că mai bine de 2/3 din ce produc este luat de stat. Impozitele și taxele te privesc personal. Pe tine și pe toți ceilalți din jurul tău.

3. Fără derapaje

Când ești copil poftele sunt mari, continue, interminabile și ce te caracterizează cel mai puțin este răbdarea. Oricât ar încerca să lupte cu asta, părinții ți-au îndeplinit cât de multe dorințe au putut, cât de repede. Când ajungi să trăiești din propriile finanțe îți dai seama cât costă de fapt toate ”micile plăceri”. Iar când ele vin deodată cu muncă grea, facturi și impozite… Realizezi că uneori poftele trebuie să rămână nesatisfăcute pentru a nu-ți ruina bugetul în fiecare lună.

4. Cât costă?

Chiar dacă ai auzit de multe ori sintagmele ”ai grijă de lucruri”, ”nu irosi” și ”mănâncă tot din farfurie”, păreau să nu aibă alt scop în afară de tortura ta continuă. Odată ce faci cumpărăturile pe banii personali, afli de fapt ce înseamnă cu adevărat acele propoziții repetitive din copilărie. Ajungi să realizezi că lucrurile de bază precum mâncarea, adăpostul și hainele sunt valoroase, și nu oricine le are la discreție.

5. Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Pompier. Polițist. Profesor. Doctor. Acestea sunt cel mai des întâlnite răspunsuri pe care le dăm când suntem mici. Când de fapt doar experiența de viață îți poate spune ce vei deveni cu adevărat. Doar după ce cochetezi și încerci mai multe joburi vei ști cu adevărat ce meserie vei alege, și mai ales din care îți vei putea câștiga existența pe care ți-o dorești. Se spune că cea mai bună meserie este cea care întrunește trei condiții: îți place, se cere, aduce bani. Așadar, alege înțelept și învață continuu.

6. Fericirea nu e de vânzare

Când suntem mici, faptul că banii aduc fericirea pare cea mai ușoară deducție logică. În fond, dorințele noastre cele mai mari de atunci sunt formate de ce vedem în vitrină în acel moment. Și momentul în care ni se cumpără este echivalent cu momentul în care simțim bucurie. Deci ne e ușor să tragem concluzia că banii sunt responsabili de fericirea noastră. Dar odată ce ai trăit suficient de mult timp cât să poți citi acest text, ai suficientă experiență de viață cât să știi că nu funcționează tot timpul așa în viața de adult.



Sursa: burcash.ro

In this article


Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.