Modelul perfect al pieţei după lumea lui Arrow-Debreu

La baza teoriei moderne a finanțelor sunt trei piloni: optimalitate, arbitraj, și echilibru. Optimalitatea se referă la ideea că investitorii raționali urmăresc profituri optime. Arbitrajul implică faptul că același activ are același preț în fiecare perioadă unică în absența unor restricții. Echilibrul înseamnă că piețele sunt compensate prin ajustarea prețurilor – prin arbitraj – la fiecare moment în timp.

În modelul neoclasic de piață perfectă, de exemplu, piața perfectă pentru capital, sau lumea Arrow-Debreu, următoarele criterii trebuie să fie îndeplinite:

  • nici un participant pe piață nu poate influența prețurile;
  • condițiile pentru împrumut /creditare sunt egale pentru toate părțile în circumstanțe egale;
  • nu există taxe discriminatorii;
  • absența economiilor de scară și a economiilor pe domenii de aplicare
  • toate titlurile financiare sunt omogene, divizibile și tranzacționabile;
  • nu există costuri de informare, costuri de tranzacție și costuri de insolvabilitate;
  • toate părțile de pe piață au ex ante și ex post informații imediate și complete cu privire la toți factorii și evenimentele relevante pentru (viitoarea) valoarea instrumentelor financiare tranzacţionate.

Lumea lui Arrow-Debreu se bazează pe paradigma pieţelor complete.

În cazul piețelor complete, prețurile actuale de valoare, a proiectelor de investiții, sunt bine definite. Deponenții și investitorii se găsesc unul pe altul pentru că au informații perfecte despre preferințele fiecăruia, gratis, fără costuri, pentru a face schimb de economii, contrar instrumentelor financiare disponibile imediat.

Aceste instrumente sunt construite și comercializate gratis, şi satisfac pe deplin și în același timp nevoile atât ale deponenților cât și ale investitorilor. De asemenea, important este că furnizarea instrumentelor de capital este destul de diversificată pentru a oferi posibilitatea de diversificare a riscurilor pe deplin și, datorită informații complete, participanții pe piață au așteptări asemănătoare și acționează rațional. În măsura în care acest lucru nu se întâmplă în mod natural, intermediarii pot aduce deponenții și investitorii împreună pentru a crea instrumente care răspund nevoilor lor. Ei fac acest lucru cu rambursarea costurilor, dar costurile sunt, prin definiție, un element – sau, mai degrabă, o caracteristică – a imperfecțiunii pieței.

Prin urmare, intermediarii sunt bine toleraţi și vor fi eliminaţi în mișcarea spre perfecțiunea pieței, ei fiind disponibilizați. Acest model este punctul de plecare în prezenta teorie a intermedierii financiare. Toate abaterile de la acest model care există în lumea reală și care duc la intermedierea prin intermediarii financiari de specialitate, sunt considerate ca fiind imperfecțiuni ale pieței. Această formulare sugerează că intermedierea este ceva care exploatează o situație care nu este perfectă, de aceea este nedorită și ar trebui să fie sau va fi temporară.

Piața perfectă este ca raiul, este o perspectivă teleologică, un standard ideal, în conformitate cu care realitatea este criticată. De îndată ce suntem în rai, intermediarii sunt de prisos. Nu există loc pentru ei în acel loc magnific.

Mergem oare în rai? Sunt oare intermediarii din ce în ce mai de prisos? Cineva ar fi înclinat să răspundă la ambele întrebări afirmativ, urmărind ce se întâmplă de fapt:

Din ce în ce mai mult, avem de a face cu piețele financiare liberalizate. Datorită evoluțiilor impresionante în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, toate informațiile privind datele macroeconomice și monetare importante și privind calitatea și activitățile participanților pe piață sunt disponibile în “timp real”, pe o scară globală, 24h/zi.

Firmele emit acțiuni pe Internet și investitorii pot plasa ordine direct pe piețele financiare, datorită realităţii virtuale. Revoluția comunicării, reduce, de asemenea, extraordinar, costurile de informare.

Liberalizarea și de-reglementarea oferă, de altfel, un stimul puternic pentru securizarea instrumentelor financiare, ceea ce le face transparente, omogene, și tranzacționabile în centrele financiare internaționale din lume. Numai taxele sunt discriminatorii, între, și în interiorul țărilor. Costurile de tranzacționare există în continuare, dar ele sunt în scădere datorită rentabilităţii TIC. Cu toate acestea, riscurile de insolvabilitate și lichidități, încă sunt o sursă importantă de eterogenitate a titlurilor financiare.

Mai mult decât atât, fiecare criză nouă invocă informații suplimentare și mai mult timp. De exemplu, criza din Asia a dus la statistici financiare internaționale verificabile și controlabile mai avansate, iar dezastrul Enron a pus sub semnul întrebării contabilitatea întreprinderilor şi standardele de raportare. Se pare că cererile pentru informații suplimentare sunt de neoprit.

Lucrarea: The theory of financial intermediation: an essay on what it does (not) explain
Autori: Bert Scholtens şi Dick van Wensveen
Traducere şi adaptare: Tatiana Comerzan / edufin.md



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.