Bilanțul BCE și al băncilor centrale naționale din zona euro a ajuns la 2.428 de miliarde de euro

Bilanțul Băncii Centrale Europene și al băncilor centrale naționale din zona euro a crescut cu 11,66 miliarde de euro (nouă miliarde de lire sterline) în săptămâna încheiată pe 5 iunie, până la 2.428 de miliarde de euro, arată datele publicate, marți, de BCE, transmite Reuters.

În martie, Banca Centrală Europeană a demarat mult așteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să redreseze economia zonei euro și să evite riscul unei spirale deflaționiste.

Președintele BCE, Mario Draghi, a anunțat achiziții lunare combinate de obligațiuni suverane ale statelor din zona euro și bonduri corporatiste de până la 60 de miliarde de euro, din martie 2015 până în septembrie 2016.

Potrivit cifrelor comunicate de BCE, la data de 5 iunie 2015, achizițiile de obligațiuni garantate cu active ale BCE au ajuns la 7,494 miliarde de euro, iar achizițiile de obligațiuni ipotecare (covered bonds) au urcat până la 87,27 miliarde de euro. Valoarea totală a achizițiilor BCE, în special obligațiuni guvernamentale, s-au ridicat la 159,6 miliarde de euro în săptămâna încheiată pe 5 iunie, de la 146,67 miliarde de euro în săptămâna precedentă.

Propunerea de a injecta bani în economia zonei euro reflectă determinarea președintelui BCE, Mario Draghi, de a extinde bilanțul instituției pentru prevenirea deflației și a stimulării redresării zonei euro, susțin analiștii.

sursa: agerpres.ro



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.