Sintagma investitori instituționali este foarte des vehiculată atunci când se discută despre investiții în toate piețele dezvoltate. De multe ori reputația acestora a avut de suferit însă ei sunt cei care dețin direct sau indirect vasta majoritate a economiilor cetățenilor țărilor dezvoltate și, implicit, sunt printre cei mai importanți jucători în economia mondială finanțând state și companii, și contribuind direct la creșterea economică.
Literatura de specialitate nu are o definiție foarte concretă a acestora, ei fiind definiți mai degrabă ca entități care nu sunt persoane fizice. Forma legală în care aceste entități sunt încorporate variază foarte mult de la o jurisdicție la alta. Ele pot acționa independent sau pot fi parte ale unor conglomerate. De exemplu fondurile mutuale pot fi administrate de companii independente sau pot fi parte ale unor grupuri bancare sau de asigurări.
De foarte multe ori investitorii instituționali au fost priviți ca “intermediari de investiții”. Altfel spus, acestea sunt instituții care administrează și investesc banii unor terțe părți. Dar, de exemplu, fondurile suverane sunt considerate beneficiarii finali ai investițiilor efectuate. Există de asemenea forme hibride prin care partenerii/administratorii co-investesc împreună cu investitorii din fond.
Prin diversele forme de organizare juridică a investitorilor instituționali rezultă că aceste entități sunt supuse unor forme variate de guvernanță corporativă. În plus implicarea lor în companiile în care sunt acționari diferă semnificativ de la o formă de organizare la alta.
La jumătatea anilor ’60, persoanele fizice dețineau 84% din acțiunile listate în SUA. Astăzi ele dețin în jur de 40%. În Japonia în 2011 doar 18% din acțiuni erau deținute de persoane fizice, iar în UK deținerile atingeau doar 11%. Restul sunt deținute de investitori instituționali (60%, 82%, 89%).
În egală măsură nivelul de sofisticare al acestora a crescut în timp, apărând noi categorii și sub categorii pe măsură ce piața s-a dezvoltat.
Putem însă identifica trei categorii mari de investitori instituționali:
- Investitori instituționali tradiționali: fonduri de pensii, fonduri de investiții și companii de asigurări;
- Investitori instituționali alternativi: fondurile de hedging, fondurile de private equity, ETF-uri și fonduri suverane;
- Companii care administrează bani / investesc în numele clienților lor sub mandat.
Fără să avem certitudinea unor cifre exacte, conform unui raport OECD (Çelik, S. and M. Isaksson (2013)), aceștia dețineau împreuna 85 mii de miliarde de dolari in 2011.
1. Investitori instituționali tradiționali
Prima categorie de investitori instituționali (tradiționali) și-a dublat în ultimul deceniu nivelul activelor aflate în administrare. În această categorie fondurile de investiții au crescut cu 121%. În mod evident există riscul dublării unora dintre aceste active în cifrele finale, datorită faptului că o parte semnificativă a activelor fondurilor de pensii sunt investite în fonduri de investiții.
În funcție de legislația locală care a stimulat diferite tipuri de investitori tradiționali există diverse ponderi ale acestora în activele administrate. De exemplu în țări ca Australia, Chile, Islanda și Olanda, ponderea cea mai mare este a fondurilor de pensii, în timp ce în țări ca Belgia, Finlanda, Italia, Korea, Norvegia, Slovenia sau Suedia companiile de asigurări sunt cele care dețin cele mai mari sume atrase de la clienți. În același timp în țări ca Austria, Ungaria, Statele Unite și Turcia, fondurile de investiții sunt cele care au cea mai mare pondere
în totalul activelor acumulate.
2. Investitori instituționali alternativi
Este greu de făcut o diferențiere foarte clară între prima categorie de investitori și cea a investitorilor instituționali alternativi. Principala diferențiere provine din faptul că tind să fie o alternativă la fondurile tradiționale, fie prin strategiile abordate fie prin oferte investiționale complementare.
Ca și element comun este o relativă lipsă de informație detaliată despre operațiunile și tranzacțiile pe care le efectuează în raport cu informațiile ce pot fi accesate despre cele din prima categorie. Pentru 2011 estimările erau că acest tip de entități (fonduri de hedging, firme de private equity și fonduri suverane) administrau în jur de 11.3 mii de miliarde de dolari la nivel global (15% din investitorii tradiționali). Cea mai mare pondere din această sumă este cea deținută de fondurile suverane (4.8 mii de miliarde).
3. Companii cu mandat specific de a administra bani
Acest tip de companii a apărut pentru a administra banii unei familii (family offices) sau al unui grup restrâns, extinzându-se astăzi în a fi o forma de investiții destul de larg răspândită. Astăzi acest tip de companii pot atrage capital nu numai de la persoane fizice (în general clienți bogați – HNWI) cât și de la
fonduri de pensii, fonduri suverane sau companii de asigurări. Datorită unor politici investiționale foarte specifice și cu un mandat agreat de comun acord, această formă de organizare este foarte versatilă și flexibilă.
Între toate aceste categorii există interconexiuni foarte puternice. De exemplu în resursele atrase de fondurile de private equity în Europa în 2013, 25.2% din bani proveneau de la fondurile de pensii, 8.1% proveneau de la companiile de asigurări și 5.5% de la fondurile suverane.
În România ultimul deceniu a fost cel în care au început să apară și să înceapă să capete dimensiuni relevante investitori instituționali de tipul celor tradiționali, însă ne aflăm deocamdată într-o etapă incipientă a dezvoltării acestei piețe. Cu toate acestea creștea nivelului activelor într-un ritm accelerat pe segmenul fondurilor de investiții și al fondurilor de pensii reprezintă un semnal important că acești investitori vor juca un rol din ce în ce mai reprezentativ în economia românească și nu numai.
Nivelul activelor de 7.24% din PIB acumulat de investitorii instituționali tradiționali locali este printre cele mai mici din regiune ritmul cel mai accelerat înregistrăndu-se în ultimii ani pe segmentul fondurilor de investiții care investesc în instrumente cu venit fix.
Sursa: despreinvestitii.ro
