Expert-Grup: Problemele actuale nu mai pot fi abordate doar din perspectiva sectorului bancar

După mai bine de trei ani de la criza bancară, sistemul financiar al Republicii Moldova continuă să fie supus unui amplu proces de reformă care înregistrează o extindere nu doar la nivel de bănci, dar și către alte instituții nebancare – se arată în cea de-a șaptea ediție a Monitorului financiar – publicație lansată de către Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.

Impulsionate de presiunea angajamentelor din cadrul Memorandumului cu Fondul Monetar Internațional și Acordului de Asociere cu UE, reformele de până acum au asigurat redresarea situației din bănci, însă principala constrângere rămâne capacitatea acestora de a se adapta la noile cerințe, în special în ceea ce privește activitate de creditare.

Autorul publicației, Dumitru Pîntea, susține că „Deși ambițios, și extrem de necesar, procesul de implementare a standardelor Basel III prezintă o provocare atât pentru băncile comerciale și clienții acestora, cât și pentru regulator. Pentru bănci și agenții economici în căutare de finanțare regulile devin mult mai stricte, cu implicații semnificative asupra modelului de afaceri și chiar a profitabilității. Pentru regulator, anvergura procesului dat relevă importanța consolidării capacităților operaționale, tehnice și umane în vederea implementării eficiente a noii legislații bancare”.

Pe lângă acțiunile de reformă, exercițiul de monitorizare pentru perioada octombrie 2017 – iulie 2018 s-a axat și asupra tendințelor înregistrate în procesul de intermediere financiară. Pe fundalul unor standarde de creditare mai dure, funcția de intermediere a băncilor rămâne în stagnare lăsând spațiu pentru concurenții din sectorul financiar nebancar.

În aceste condiții, pe lângă tendința de migrare a cererii de credite către alte sectoare mai puțin reglementate și în contextul unor practici de creditare puțin transparente și pe alocuri chiar abuzive, se înregistrează un nivel redus de protecție a consumatorilor persoane fizice. Fără intervenții, această situație ar putea determina deteriorarea capacității de rambursare a împrumuturilor de consum și o creștere a activelor neperformante ale instituțiilor financiare.

Nu în ultimul rând, o restanță importantă care diminuează oarecum din impactul reformelor, ține de lipsa rezultatelor tangibile în procesul de investigare a fraudelor bancare „Dincolo de mediatizarea planului de investigare, recuperarea efectivă a banilor sustrași nu înregistrează progrese semnificative, fiind consemnată deja o prima tranșă de răscumpărare a VMS emise de către Ministerul Finanțelor, inclusiv cu bani publici”, conchide economistul Dumitru Pîntea. „În acest sens, pentru accelerarea procesului de investigare și pentru a spori credibilitatea acțiunilor întreprinse este important ca BNM, în calitate de sursă primară de informații și relații cu regulatori din jurisdicții în care au fost transferați banii, să devină parte activă în acest proces”.

Sursa: expert-grup.org



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.