MAIB a lansat serviciul de schimb valutar în numerar încă la 10 bancomate. Vezi unde le găsești!

Moldova Agroindbank (MAIB) anunță că a mai lansat 10 bancomate la care poţi efectua schimb valutar în numerar EUR și USD contra numerar MDL. Serviciu este disponibil acum la în toate sectoarele Chişinăului, precum și-n regiune: Bălţi, Hânceşti, Ialoveni, Râşcani și Străşeni.

Dacă vrei să schimbi o sumă de bani în numerar, din valută străină (Euro sau Dolari SUA) în lei moldoveneşti, o poţi face la bancomatele MAIB, fără să stai în rând la casierii.

Serviciul este disponibil 24/7, la cel mai bun curs de schimb şi nu necesită card bancar, buletin sau alte acte.

Suma maximă a unei tranzacţii este de 200 EUR sau 250 USD, iar cele mai mici bancnote eliberate de bancomat sunt de 20 MDL.

Restul de până la 20 MDL poate fi direcţionat pentru încărcarea contului de telefonie mobilă, direct prin bancomat sau utilizând codul de rest şi instrucţiunile imprimate pe cec.

Lista bancomatelor care efectuează schimb valutar:

  • mun. Chişinău, bd. Stefan cel Mare si Sfint 64
  • mun. Chişinău, bd. Stefan cel Mare si Sfint 182 (zona 24/7)
  • mun. Chişinău, Bd. Dacia 30/3 (zona 24/7)
  • mun. Chişinău, str. Ion Creanga 78
  • mun. Chişinău, Str. Mircea cel Batrin 24/3 (zona 24/7)
  • mun. Chişinău, str. Miron Costin nr. 9;
  • mun. Chişinău, str. Constantin Tănase nr. 9/1 (zona 24/7)
  • mun. Bălţi, str. Puşkin, 56-a
  • or. Hânceşti, str. Chisinaului 6 (zona 24/7)
  • or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun nr. 49 (zona 24/7)
  • or. Râşcani, str. Independentei 20 (zona 24/7)
  • or. Străşeni, str. Stefan cel Mare 74

MAIB va anunţa pe parcurs conectarea altor bancomate din cele 60 anunțate la lansarea serviciului.

Pentru mai multe informaţii echipa Moldova Agroindbank este la dispoziţia ta prin intermediul Contact Center, la numărul scurt 1313.

Vezi pas cu pas cum poți efectua schimb valutar în numerar la bancomatele MAIB.

Sursa: MAIB



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.