ODIMM a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale despre progresele înregistrate

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a discutat cu reprezentanții Băncii Mondiale despre progresele înregistrate de către organizație, grație suportului oferit în cadrul Proiectului Ameliorarea Competitivităţii (PAC II).

Tharik Sahovic, lider de echipă și Specialist Senior în dezvoltarea sectorului privat din cadrul Băncii Mondiale a evidențiat rezultatele obținute și rolul pe care îl are ODIMM în dezvoltarea și susținerea antreprenorilor din Republica Moldova.



Directorul general interimar al ODIMM, Petru Gurgurov, a menționat importanța contribuției Băncii Mondiale în dezvoltarea sectorului IMM şi consolidarea capacităților instituţionale ale ODIMM. “Organizația își desfășoară în continuare activitatea conform Programului de Dezvoltare Strategică și a recomandărilor experților Băncii Mondiale. Pentru ODIMM rămâne o prioritate asigurarea accesului IMM-urilor la resurse financiare prin dezvoltarea proceselor de garantare, identificarea și susținerea întreprinderilor cu potențial de creșterea, orientate spre export”, a evidențiat Petru Gurgurov.

În procesul de elaborarea a noilor instrumente de suport, în special pentru companiile în dezvoltare ODIMM, cu suportul Băncii Mondiale a beneficiat de o analiză a principalelor dificultăți pe care le întâmpină IMM-urile și a identificat necesitățile acestora în procesul de accesare a noilor piețe.

O altă direcție de dezvoltare susținută de Banca Mondială vizează implementarea unor instrumente software în cadrul Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) ce vor permite simplificarea procedurilor de accesarea a garanțiilor financiare de stat de către antreprenori, dar și reducerea timpului de acordare a acestora.

Misiunea Băncii Mondiale se află la Chişinău în perioada 19-24 februarie 2018 într-o vizită de monitorizare și suport privind implementarea Proiectului Ameliorarea Competitivităţii în Republica Moldova (PAC II). Obiectivul de dezvoltare al PAC II este de a contribui la creşterea competitivității întreprinderilor din Republica Moldova, în special a întreprinderilor mici și mijlocii, prin fortificarea legăturilor cu piața de desfacere, facilitarea accesului la finanțare pe termen mediu și lung și îmbunătăţirea mediului de afaceri.

ODIMM Banca Mondiala 2
ODIMM Banca Mondiala 3
ODIMM Banca Mondiala 4
ODIMM Banca Mondiala 5





Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.