Se va repeta Criza financiara din 2008 si in 2016?

Avem trei motive de ingrijorare in piete: situatia financiara a Chinei, criza preturilor materiilor prime si, mai nou, lupta cu deflatia si un potential colaps al sistemului bancar european.
Am citit in Market Watch doua opinii foarte interesante, care par sa confirme faptul ca ne aflam doar la inceputul unei corectii in piese. Una este legata de evolutia din ultima perioada a indicelui S&P500, cealalta de corectia indicelui Dow Jones din 1937.

Evolutia din ultimele doua luni ale lui S&P500, seamana izbitor cu cea pe care indicele american a inregistrat-o in perioada decembrie 2007 – februarie 2008. In amandoua perioadele am avut o ratare a traditionalului raliu de Craciun apoi, la fel ca in 2008, piata a inceput anul cu scaderi accentuate, pana in a treia zi de luni din ianuarie, cea in care SUA sarbatoreste Ziua Martin Luther King. Pe finalul lunii am vazut o revenire a pietei, care s-a incheiat cu o scadere si mai accentuata. La fel ca in 2008, indicele VIX – al volatilitatii din piata – nu a trecut de 30, ceea ce induce senzatia ca momentan avem de-a face doar cu o simpla corectie in piata.

Care ar putea fi scenariul pe termen scurt?

sursa: bvbescu.ro

In februarie 2008, indicele S&P500 nu a coborat sub minimele din ianuarie. Penetrarea a avut loc in martie si a adus cu sine noi maxime pentru indicele VIX. Piata a reactionat, am avut apoi un raliu de doua luni pana in mai, cand preturile au inceput din nou sa scada. In toamna lui 2008, piata americana era deja intr-o piata bearish severa, care a durat pana la inceputul lui martie 2009.

In ceea ce priveste evolutia curenta, la sfarsitul lunii ianuarie – inceputul lunii februarie am vazut cum S&P500 a atins de cateva ori in doar 10 zile suportul de la 1870 puncte. Dupa spargerea acestui suport, asteptam sa vedem cum se va comporta la 1810 puncte – unde avem minimele din aprilie si octombrie 2014. Daca si acesta va ceda, urmatorul suport il avem in zona 1740 puncte, respectiv minimele din februarie 2014.

In cazul in care scenariul 2008 se va aplica si in 2016, va trebui sa vedem in saptamanile urmatoare o penetrare a suportului de la 1810 puncte. Din punct de vedere tehnic, graficul S&P500 arata o tendinta de corectie. Daca vom cobora sub 1810 puncte, am putea avea apoi o perioada de revenire a cotatiilor, care ar putea varia de la cateva saptamani, la cateva luni. Momentan, S&P500 pare supravandut, dar este singurul semn pozitiv dintr-o mare de semnale negative.

Pe de alta parte, Michael Hartnett, Chief investment strategist la Bank of America Merrill Lynch, ne atentioneaza ca aurul, cash-ul si volatilitatea sunt cei trei prieteni buni din aceasta perioada. Totodata, acesta ne sfatuieste sa evitam investitiile cu risc crescut pana cand situatia din China, pretul marfurilor si problemele din sistemul bancar se vor imbunatati. Intr-un raport intitulat The Fall of the QE Wall, Hartnett atentioneaza ca, de la criza din 2008 am avut un total de 637 taieri ale dobanzilor de referinta, cumparaturi de 12,3 miliarde de dolari facute de bancile centrale din intreaga lume si 489.000.000 de persoane care traiesc in prezent in tari care au dobanzi de referinta negative.

Conform lui Hartnett, situatia actuala este similara cu alte trei momente din istoria financiara moderna: criza americana din 1937, cea deflationista din Japonia, din anii’90 si criza monetara asiatica din 1998. Practic, economistul avertizeaza ca programele de Quantitative Easing de dupa 2008 au esuat.

sursa: bvbescu.ro

La finalul lui 1936, Banca Federala Americana a luat decizia sa creasca rezervele minime obligatorii ale bancilor, de teama unor presiuni inflationiste generate de acumularile de rezerve de aur. Raspunsul pietei a fost o corectie serioasa a indicelui Dow Jones care, intr-un final, a dus SUA intr-o noua recesiune. Economia americana si-a revenit de abia in 1938, dupa ce FED a revenit asupra deciziei sale initiale.

In anii’90, Japonia a trecut printr-o perioada prelungita de deflatie, cunoscuta sub numele de “Deceniul pierdut”. Politica curenta a ECB seamana izbitor cu evenimentele care au dus Tara Soarelui Rasare pe calea deflatiei in urma cu mai bine de 20 de ani…

Hartnett crede ca situatia actuala se potriveste cel mai bine cu cea din 1998: “Atunci, ca si in ziua de astazi, piata bullish si revenirea cresterii economice in SUA au fost intrerupte de o criza monetara in Asia si tarile emergente. Alte similitudini includ scaderea abrupta a pretului petrolului, profituri record si inginerii financiare generalizate”, concluzioneaza Hartnett.

Diferenta majora intre cele doua momente este data de valoarea dobanzii de referinta a FED care, spre deosebire de momentul actual (0,25%), era atunci de 5,5%. Hartnett este de parare ca vom mai vedea scaderi in piata, iar orice revenire a cotatiilor va aduce dupa sine corectii si mai accentuate…

Vezi și: Investitorii au retras mai mult de 60 miliarde de dolari din fondurile mutuale in ianuarie

*pentru conformitate, informatiile pentru acest articol au fost culese si puse cap la cap din doua articole publicate in Market Watch: Is it really 2008 all over again? si What central bank failures mean for your investment strategy.

sursa: bvbescu.ro


Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.