Volumul tranzacțiilor bursiere s-a majorat cu 26,67%

Volumul tranzacțiilor bursiere din perioada 22 – 26 septembrie 2014 a constituit 1.895,5 mii lei, cu 398,6 mii lei (26,67%) mai mare decât volumul săptămânii precedente, conform statisticii Bursei de Valori a Moldovei.

În total au fost înregistrate 59 tranzacții cu acțiuni ale 19 societăți pe acțiuni, printre care și două bănci licențiate.

Cele mai mari volume de tranzacționare le-au înregistrat acțiunile următoarelor societăți pe acțiuni: „Vis-a-Vis Retro”  – 423,5 mii lei; „Răut”  – 350,9 mii lei; „Claritate” – 219,4 mii lei;  „Aur Alb”  – 186,5 mii lei; „Tipografia Ştefan – Vodă”  – 107,9 mii lei. Aceste societăți dețin o pondere în volumul total tranzacționat de 67,95%

Cele mai multe tranzacții s-au efectuat cu acţiunile următoarelor societăți pe acțiuni: „Carmez” – 8 tranzacţii; „Investcom” – 7 tranzacţii; „ICAM” – 7 tranzacţii; „Vinaria Bardar” – 6 tranzacţii.

Cea mai mare pondere de acțiuni tranzacționate din acțiunile total emise le au următoarele societăți pe acțiuni: „Martişor” – 41,39%; „Investcom” – 16,39; „Vis-a-Vis Retro” – 14,05%; „Claritate” – 14,05%; „Tipografia Ştefan – Vodă” – 5,80%.

Acțiunile societăţii pe acțiuni „Aur-Alb” au fost tranzacționate la preţuri diferite, prin intermediul pieței interactive cu 3,50 lei per acțiune iar prin intermediul pieței directe cu 2,25 lei per acțiune.

În comparație cu săptămâna precedentă prețul acțiunilor BC „Moldova-Agroindbank” S.A. a căzut cu 25 lei, de la 1,025 lei per acțiune la 1,000 lei per acțiune.

Din volumul total de acţiuni tranzacționate la Bursa de Valori a Moldovei, 26,72% au fost înregistrate pe piața interactivă şi 71,28% pe piața directă ( 61,70% – licitații cu pachete de acțiuni, 11,58 – oferte publice).

volumul tranzactiilor piata interactiva 22-26 septembrie 2014 1volumul tranzactiilor piata directa oferte 22-26 septembrie 2014 1volumul tranzactiilor piata directa licitatii 22-26 septembrie 2014 1



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.