WebMoney – acum și în lei moldovenești

Sistemul internațional de plăți WebMoney Transfer a anunțat extinderea serviciilor sale pe piața din Republica Moldova. Compania a prezentat o interfață nouă și comodă pentru operațiuni în valuta națională, scrie sputnik.md.

Pe pagina sa oficială, WebMoney Transfer a anunțat că utilizatorii sistemului vor putea accesa instrumentele operatorului local de banilor electronici – RunPay Moldova. Utilizatorii sistemului posesori ai codului telefonic ”+ 373” în WebMoney Keeper vor avea posibilitatea să suplinească conturile electronice și să transfere bani persoanelor fizice. Totodată aceștia vor putea achita servicii și produse ale operatorilor locali care folosesc acest sistem de plăți.

Suplinirea contului WebMoney se poate efectua la orice terminal din rețeaua RunPay Moldova, sau prin schimbul de WMZ în interiorul WebMoney Keeper. Banii pot fi retrași printr-un cont la Moldova Agroindbank și în numerar la oficiul companiei RunPay Moldova.

Internet-magazinele care lucrează cu WebMoney vor avea posibilitatea să încaseze LEI, aceștia fiind convertiți automat. În curând, utilizatorii sistemului WebMoney vor putea achita pentru produsele din magazinele on-line ale Moldovei.

Sursa: sputnik.md

In this article

Join the Conversation

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.