5 lucruri de bază pe care investitorii ar trebui să le facă în 2016

advancedholdings.com

Presupun că cei mai mulți dintre noi ar prefera să nu retrăiască anul 2015. Piețele de capital nu au fost foarte prietenoase, având o volatilitate perfidă spre sfârșitul anului. Deplasându-se lateral prin iunie, piețele au înregistrat ușoare creșteri, dar majoritatea investitorilor nu au avut „nimic de afișat” pentru anul acesta. Temerile Chinei faţă de scăderea creșterii economice globale și stocurile tot mai mari de petrol brut au pus o mare presiune negativă asupra creșterii de pe piețele de capital din întreaga lume.

Rezerva Federală în cele din urmă ne-a dat o speranță printr-o creștere de 0,25% a Ratei Fondurilor Federale în luna decembrie. Politica monetară mă nedumerește. Băncile centrale sunt aparent mai influențate de „soare”, tranzacționând rafale de vânt, decât date economice reale. Când s-au limpezit apele, NASDAQ a crescut cu 5,73%, S&P 500 a adăugat 1,36% (randament total), în timp ce Dow Jones a scăzut cu -2.23%. În ianuarie investitorii au fost nevoiţi să joace mai departe, cu toate piețele negative de la începutul anului în frunte cu NASDAQ la -10.92%, la momentul când acest articol a fost scris. Respirați adânc. Opriţi-vă un moment şi gândiţi-vă la obiectivele pe termen lung și rămâneţi calmi. Întrebare: Ce ar trebui să facă investitorii în loc să urmărească știrile senzaționale despre investiții? Răspuns: Să revină la locul de muncă.

Acum, că 2015 a rămas în urmă, investitorii ar putea să profite de această oportunitate pentru a revizui și reevalua imaginea lor financiară actuală. Cu ce ar trebuie să începeţi? Sfatul meu este să începeți cu elementele de bază. Există mai multe lucruri de luat în considerare atunci când structuraţi un plan de pensionare. Mai mult decât atât, succesul ar putea depinde de o abordare rezonabilă și simplistă,care este orientată spre abilitățile și nevoile voastre personale ca investitor. Să aruncăm o privire la 5 domenii de unde investitorii ar putea scoate beneficii, revizuind perspectivele lor pentru anul următor.

5 elemente de bază
  1. Obiectivul în investiții – Ce încercaţi să realizaţi? Sunteţi un investitor de creștere sau ar trebui să luaţi un pic piciorul de pe accelerație și să micşoraţi profilul de risc/rentabilitate? Lucrurile se schimbă pe măsură ce vă apropiați de pensionare. Circumstanțele personale se schimbă – se schimbă locul de muncă, variază veniturile, cheltuielile pentru învățământ, boală, moștenire etc. Ciclurile economice sunt oscilante și în continuă schimbare. Așa cum ne apropiem de ceea ce ar putea fi sfârșitul unui alt ciclu economic, volatilitatea şi-a scos capul urât provocând panică în rândul majorităţii investitorilor. Pentru a rămâne fidel obiectivelor voastre, aveţi nevoie de disciplină şi răbdare. Dacă nu vă simţiţi confortabil urmărind fluxul si refluxul unui portofoliu de creștere, poate că vă asumaţi un risc prea mare. Vorbiți cu consilierul vostru ca să vă asiguraţi că obiectivul vostru de investiții este adecvat și în concordanță cu obiectivele percepute.
  2. Revizuirea portofoliului – Întâlnirile regulate cu consilierul vostru vă vor ajuta să rămâneți informați și să vă asigurați că sunteți la curent cu investițiile voastre. Acestea ar trebui, de asemenea, să vă ofere oportunitatea de a specifica consilierului nevoile voastre. Cu cât mai multe informații furnizați consilierului vostru cu privire la nevoile personale, cu atât mai bine. Întâlniți-vă cu consilierul ori de câte ori este nevoie pentru a înţelege mai bine portofoliul și direcția acestuia.
  3. Examinaţi economiile voastre – Abilitatea voastră de a economisi acum se va reflecta mai târziu. Atunci când investitorii sunt în faza de acumulare pentru pensionare, economisirea este necesară și ar trebui să fie proporțională cu obiectivele stabilite în planul financiar. Economisirea în mod corespunzător ar trebui să fie o prioritate mare deoarece, probabil, veți petrece aproape la fel de mulți ani la pensie ca şi în cadrul forței de muncă.
  4. Controlaţi ce poate fi controlat – Nu puteţi prezice schimbările de pe piață nici măcar prin vizionarea programelor senzaţionale de zi cu zi, care înconjoară lumea financiară. Nu vă complicaţi și formulaţi un sistem bazat pe reguli pentru a merge înainte. Succesul vostru ca investitor ar putea fi bazat pur și simplu pe capacitatea și disciplina de a urma un sistem. Obligațiile de plată sunt o piedică atunci când economisiţi pentru pensie şi atunci când trăiţi pe un venit fix la pensie. Vorbiţi cu consilierul vostru despre careva posibilităţi de a achita datoriile pe termen lung. Conservarea activelor ar trebui să fie considerată o parte a portofoliului financiar. Conservarea viitorului financiar împotriva situaţiilor cum ar fi, boli pe termen lung, impozitarea excesivă sau pierderea de capital prin hotărâri legale, merită luate în considerare în funcție de răspunderea personală și profesională. Consultați un consultant fiscal și un consilier în asigurări pentru nevoile dumneavoastră de protecție personală.
  5. Abordare disciplinată  Acest lucru este important. O eventuală independență financiară necesită participarea voastră. Cât timp puteţi aloca săptămânal sau lunar ca să revizuiţi, pe cont propriu, planul financiar, economiile, datoriile și orice risc potențial pentru imaginea voastră financiară? Dacă analizați imaginea financiară în mod regulat, ar trebui să aveţi mai puține surprize şi o „călătorie” mai liniştită. Este destul de ușor să fii purtat de emoții atunci când lucrurile merg prost. Pur și simplu implicaţi-vă și rămâneţi acolo. Dacă vă uitaţi de la tribună, ați putea fi dezamăgiți de direcția finanțelor voastre
Ideea de bază

Sunt atât de multe lucruri de luat în considerare atunci când faceţi planuri pentru o eventuală pensionare. Creați o echipă în care aveți încredere și care credeţi că se gândeşte la interesul vostru. Va trebui să luaţi în considerare cât de mult ar trebui să fiţi implicaţi şi voi. Implicarea voastră trebuie să fie confortabilă. Viitorul financiar trebuie să devină o prioritate. Lucrurile se schimbă. Piețele se duc în sus și în jos. Un investitor poate face planuri bazându-se doar pe predictibilitatea succesului. Aceasta însă nu înseamnă că trebuie să vedeţi în viitor. Aceasta presupune, cu siguranță, multe speculații bazate pe experiența existentă și pe informațiile curente. Prin urmare, nu uitaţi să revedeţi planul și să fiţi flexibil pentru a permite diferite modificări la definirea și direcția acestuia. Echipa voastră de consultanți de încredere ar trebui să vă fie de ajutor, ghidându-vă spre o eventuală pensionare. Este mai bine să realizaţi şi să urmaţi un plan cu consilierul vostru, decât să rătăciţi singur într-un peisaj pe care nu-l înțelegeţi pe deplin. Mult noroc și fie ca înţelepciunea să fie aliatul vostru.

Autor: Jatthew Jarrell / Investopedia.com
Traducere și adaptare: Tatiana Comerzan / edufin.md
Imagine: advancedholdings.com



Join the Conversation

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.